23.9 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăInternaționalCel puţin un mort şi un dispărut în estul Indoneziei, în urma...

Cel puţin un mort şi un dispărut în estul Indoneziei, în urma unui cutremur

Cutremurul a provocat pagube moderate, potrivit primelor informaţii, avariind mai multe clădiri şi provocând o alunecare de teren, a precizat Agenţia de gestionarea catastrofelor.

Un bărbat a murit într-un accident de motocicletă, în timp ce voia să fugă, iar altă persoană a fost dată dispărută în urma unei alunecări de teren, potrivit unui purtător de cuvânt al agenţiei.

Seismul de magnitudinea 6,5, potrivit Institutului american de geofizică USGS, al cărui epicentru a fost localizat la 37 de kilometri nord-est de Ambon, în provincia Moluce, a avut loc la ora locală 8.46 (2.45, ora României).

El a fost urmat de zeci de replici, care au provocat panică în rândul locuitorilor, ce s-au refugiat în zone mai înalte.

”Impactul a fost reseimţit în Ambron şi în zonă”, a declarat Rahmat Triyono, un reprezentant al Agenţiei de meteorologie, climă şi geofizică (BMKG). ”A fost ca şi cum un camion ar fi trecut pe lângă casă, lustrele au început să se legene”.

Imagini la Ambon, un oraş cu 400.000 de locuitori, surprind porţiuni de ziduri surpate, moloz şi fisuri în clădiri.

”Dormeam cu familia mea, când, brusc, casa a început să se zguduie”, a declarat un corespondent AFP la Ambon. ”Seismul a fost cu adevărat foarte puternic. Am fugit afară şi i-am văzut pe vecini făcând la fel, Toată lumea era panicată”.

Un reprezentant local al agenţiei, Oral Sem Wilar, a îndemnat populaţia la calm.

”Oamenii s-au panicat şi au început să evacueze anumite localităţi, însă noi le spunem că nu există motive de panică, pentru că nu există alertă  de tsunami”, a declarat el pentru AFP.

”Numeroşi locuitori  se tem de un tsunami şi s-au refugiat în locuri înalte. Majoritatea caselor, aici, sunt pe plaje”, a declarat Clementine Mataheru, o locuitoare din satul Hunud, la periferia Ambon.

Indonezia, un arhipelag cu 17.000 de insule şi insuliţe care s-a format prin convergenţa a trei mari plăci tectonice (indo-pacifică, australiană şi eurasiatică) se află pe Centura de Foc a Pacificului, o zonă cu o puternică activitate seismică. Pe arhipelag se află, de asemenea, peste 100 de vulcani activi.

Anul trecut, la sfârşitul lui septembrie, un seism de magnitudinea 7,5, urmat de un tsunami, pe Insula Sulawesi, a devastat regiunea Palu şi s-a soldat cu peste 4.300 de morţi şi dispăruţi.

Tsunamiul din 2004 care a ucis 220.000 de oameni în regiunea Oceanului Indian – dintre care 170.000 în Indonezia – a fost declanşat de un cutremur de magnitudinea 9,1, în largul coastei Sumatrei.

Cele mai citite

Hidroelectrica anunță că Barajul Izvorul Muntelui este în perfectă siguranță după seismul de joi dimineață

Hidroelectrica a anunțat că Barajul Izvorul Muntelui, unul dintre cele mai mari din Europa, este în perfectă siguranţă după seismul produs joi dimineață în...

Înscriere la facultate, înainte de absolvirea Bacalaureatului. Pentru cei care vor o carieră în dezvoltarea de jocuri video

BISM (Bucharest International School of Management) și Amber Studio, în colaborare cu prestigioasa Abertay University din Marea Britanie, pregătesc începând cu luna septembrie lansarea...

Captive ideologiei, euroelitele nu sesizează declinul capitalismului

Revoluţia franceză a desfiinţat latifundiile feudale, în folosul unităților de producție burgheze. Comuniștii au distrus proprietatea privată pentru a crea omul nou, eliberat de...
Ultima oră
Pe aceeași temă