Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Cel puţin cinci morţi şi 22 de răniţi în estul Chinei, într-un accident rutier

Cel puţin cinci persoane au fost ucise, iar alte 22 rănite marţi, după ce un autobuz deturnat de către un bărbat a lovit pietoni, în estul Chinei, potrivit unui bilanţ prezentat de presa oficială, relatează AFP.

Share

Rl online 0 comentarii

25.12.2018 - 15:51

Un suspect înarmat cu un cuţit a fost reţinut de poliţie, a precizat postul public CGTN pe contul de Twitter.

Potrivit unei mărturii citate de agenţia China Nouă, suspectul a încercat în mod voit să intre cu autobuzul în pietoni, cu 300-400 de metri înainte de accident.

Potrivit site-ului Duowei, el a agresat o pasageră înainte de a prelua controlul asupra vehiculului.

Motivele sale nu au fost precizate.

În total 22 de persoane au fost rănite, între care una prezintă ”răni grave”, potrivit Chinei Noi.

Drama a avut loc către ora locală 15.20 (9.30, ora României) în oraşul Longyan, în provincia Fujian, a dezvăluit cotidianul local Minxi Ribao. Un poliţist se află între morţi.

Contactată de AFP, poliţia locală a refuzat să comenteze.

Înregistrări video difuzate pe site-uri de mai multe publicaţii, precum Caixin şi Global Times, surprind un autobuz gol oprit în mijlocul unei străzi, cu partea din faţă turtită.

Mai multe corpuri zăceau pe jos, în jurul vehiculului, iar poliţişti imobilizau un bărbat sub privirile unor curioşi.

O anchetă a fost deschisă, iar poliţia a încercuit cartierul în timp ce salvatori acţionau.

Mai multe drame de acest fel au avut loc în China anul acesta.

La sfârşitul lui noiembrie, o maşină a intrat într-un grup de elevi care traversa o stradă, în provincia Liaoning (nord-est), a omorât cinci şi a rănit alţi 19.

În octombrie, un bărbat a înjunghiat o persoană, după care a intrat cu maşina în mulţime, omorând trei oameni şi a atacat pietoni la Zhejiang (est).

Cu o lună înainte, un bărbat a intrat cu camionul în mulţime, după care a atacat trecători cu lovituri de lopată şi cuţit.

Comentarii

loading...