10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăInternaționalCel puțin 16 morți în manifestațiile din Etiopia

Cel puțin 16 morți în manifestațiile din Etiopia

”În aces stadiu, avem 16 morţi confirmate, însă numărul lor este mai mare, pentru că circulă informaţiile noi care urmează să fie verificate”, a declarat pentru AFP Fisseha Tekle.

Forţele de ordine au deschis focul împotriva unor manifestanţi în cursul unor violenţe, însă acestea iau tot mai mult forma unor confruntări pe baze etnice şi religioase, a precizat el. ”Unii au fost ucişi cu lovituri de bastoane, de macete, case au fost incendiate. Unii au folosit inclusiv gloanţe şi arme uşoare pentru a ucide, pentru a se lupta”, adaugă cercetătorul.

Fisseha Tekle declară că nu deţine informaţii despre evenimentele din noaptea de joi spre vineri, ”însă nu există semne de calmare”, a spus el.

Violenţele, al căror bilanţ era miercuri de patru morţi şi zeci de răniţi, au izbucnit în capitală, la Addis Abeba, şi în regiunea Orimia, după ce un lider de etnie oromo, cea mai mare din ţară, a acuzat forţele de securitate de faptul că au încercat să organizeze un atac împotriva sa.

Jawar Mohammed, fondatorul publicaţiei de opoziţie Oromia Media Network (OMN), cu sediul în Statele Unite, care s-a întors în ţară în august, este un fost aliat al premierului reformator Abiy, el însuşi de etnie oromo.

Însă  relaţiile între cei doi s-au deteriorat recent, după ce Jawar Mohammed a criticat în mod public mai multe reforme ale lui Abiy Ahmed, care tocmai a fost recompensat cu Premiul Nobel pentru Pace.

Aceste tulburări ilustrează disensiunile din rândul etniei oromo, care ar putea slăbi susţinerea lui Abiy Ahmed odată cu apropierea următoarelor alegeri, prevăzute în mai.

Jawar Mohammed a îndemnat joi la calm, acuzând totodată autorităţile de alimentarea instabilităţii.

Acest activist în vârstă de 32 de ani a jucat un rol-cheie în manifestaţiile antiguvernamentale care au condus la căderea predecesorului lui Abiy Ahmed şi la nominalizarea, în aprilie 2018, a acestuia din urmă drept premier reformator.

El este acuzat de criticii săi de faptul că incită la ură etnică şi că are drept singur scop să destabilizeze a doua cea mai populată ţară din Africa, cu 110 milioane de locuitori.

Abiy Ahmed a fost recompensat la începutul lunii cu Nobelul Păcii, ca artizan al unei reconcilieri spectaculoase cu fostul frate inamic eritreean şi ca iniţiator al unor reforme care pot transforma în profunzime Etiopia, mult timp supusă autoritarismului.

Cele mai citite

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...
Ultima oră
Pe aceeași temă