Henry Kissinger, care a împlinit 100 de ani sâmbătă, 27 mai 2023, este o persoană foarte respectată în America dar acuzată de o anumită clasă politică din lume de crime de război. The Guardian a marcat aniversarea sa cu un articol dedicat acestuia.
Jurnaliștii britanici scriu că ”moștenirea sa nu a fost niciodată într-o formă mai proastă. Deși mulți comentatori vorbesc acum despre o „moștenire de tortură și moarte”, timp de zeci de ani Kissinger a fost lăudat de toate părțile instituțiilor politice și mass-media.”
Jurnaliștii vorbesc despre acesta ca fiind ”un adolescent evreu refugiat și fugit din Germania nazistă, Kissinger a trasat o cale improbabilă către unele dintre cele mai puternice poziții de pe Pământ. Și mai ciudat, în calitate de consilier pentru securitate națională și secretar de stat sub Nixon și Ford, a devenit o icoană pop.”
”Pe atunci, un profil încântător al tânărului om de stat îl prezenta drept „simbolul sexual al administrației Nixon”. În 1969, conform profilului, Kissinger a participat la o petrecere plină de socialiți de la Washington, cu un plic marcat „Top Secret” ascuns sub braț. Ceilalți invitați la petrecere cu greu și-au putut stăpâni curiozitatea, așa că Kissinger și-a abătut întrebările cu o glumă: plicul conținea exemplarul său al ultimei reviste Playboy. (Hugh Hefner a considerat asta amuzant și apoi s-a asigurat că consilierul pentru securitate națională a primit un abonament gratuit.)
Ceea ce conținea cu adevărat plicul era o copie nefinalizată a discursului „majorității tăcute” al lui Nixon, o adresă acum infamă care urmărea să tragă o linie clară între decadența morală a liberalilor antirăzboi și realpolitikul neclintit al lui Nixon.
Dar adevărata lucrare top secretă pe care o făcea în anii 1970 a îmbătrânit la fel de prost. În câțiva ani, el a condus atentatele ilegale în Laos și Cambodgia și a permis genocidul în Timorul de Est și Pakistanul de Est. Între timp, Kissinger era cunoscut printre socialiștii din Beltway drept „playboy-ul aripii vestice”. Îi plăcea să fie fotografiat. El a fost un obișnuit pe paginile de can can, în special atunci când îndrăzneala lui cu femei celebre s-a revărsat în vizorul publicului – cum ar fi atunci când el și actorul Jill St John au declanșat din greșeală alarma la conacul ei de la Hollywood, într-o noapte târziu, când au plecat de la piscina ei. („Îi predam șah”, a explicat Kissinger mai târziu.)
În timp ce Kissinger s-a luptat cu jet-set-ul Washingtonului, el și Nixon – o pereche atât de ferm unită la șold încât Isaiah Berlin i-a botezat „Nixonger” – erau ocupați să creeze un brand politic bazat pe presupusul lor dispreț față de elita liberală, a cărei moralitate epuizată, au susținut ei, ar putea duce doar la paralizie.
Kissinger a disprețuit cu siguranță mișcarea antirăzboi, disprețuind demonstranții drept „copii din clasa de mijloc” și avertizând: „Tot cei care strigă „Puterea oamenilor” nu vor fi cei care vor prelua această țară dacă aceasta se va transforma într-un test de forță.” De asemenea, le disprețuia pe femei: „Pentru mine femeile nu sunt altceva decât o distracție, un hobby. Nimeni nu dedică prea mult timp unui hobby.” Dar este incontestabil că Kissinger avea o pasiune pentru liberalismul aurit al înaltei societăți, petrecerile exclusiviste și cinele cu friptură și lumini aprinse.
Înalta societate l-a iubit înapoi. Gloria Steinem, o însoțitoare ocazională de mese, l-a numit pe Kissinger „singurul om interesant din administrația Nixon”. Editorialistul de bârfă (n.r. gossip) Joyce Haber l-a descris drept „lumesc, plin de umor, sofisticat și un cavaler cu femeile”. Hef l-a considerat un prieten și a susținut odată în tipar că un sondaj al modelelor sale a dezvăluit că Kissinger este bărbatul cel mai dorit pentru întâlniri la conacul Playboy.
Această infatuare nu s-a încheiat cu anii 1970. Când Kissinger a împlinit 90 de ani în 2013, la sărbătoarea lui de naștere pe covorul roșu a participat o mulțime bipartizană, care i-a inclus pe Michael Bloomberg, Roger Ailes, Barbara Walters, chiar și „veteranul pentru pace” John Kerry, împreună cu alți aproximativ 300 de oameni de top.
Un articol din Women’s Wear Daily a raportat că Bill Clinton și John McCain au oferit toasturile de ziua sa de naștere într-o sală de bal amenajată în stil chinezesc, pentru a le face pe plac oaspeților de onoare ai nopții. (McCain, care a petrecut mai mult de cinci ani ca prizonier, și-a descris „afecțiunea minunată” pentru Kissinger, „din cauza războiului din Vietnam, care a avut un impact enorm asupra vieții noastre amândorura”.) Însuși sărbătoritul a luat apoi scena, unde le-a amintit invitaților despre „ritmul istoriei” și a profitat de ocazie pentru a predica Evanghelia cauzei sale preferate: bipartidismul.
Capacitatea lui Kissinger pentru bipartidism era renumită. (Republicanii Condoleezza Rice și Donald Rumsfeld au fost prezenți seara devreme, iar mai târziu în noapte, democrata Hillary Clinton a pătruns printr-o intrare de marfă cu brațele deschise, întrebând: „Gata pentru runda a doua?”) În timpul petrecerii, McCain a țâșnit către Kissinger „a fost consultant și consilier pentru fiecare președinte, republican și democrat, de la Nixon”. McCain a vorbit probabil pentru toți cei din sala de bal când a adăugat: „Nu cunosc niciun individ care să fie mai respectat în lume decât Henry Kissinger”.
De fapt, o mare parte din lume îl insultă pe Kissinger. Fostul secretar de stat evită chiar să viziteze mai multe țări de teamă că ar putea fi reținut și acuzat de crime de război. În 2002, de exemplu, un tribunal chilian i-a cerut să răspundă la întrebări despre rolul său în lovitura de stat din 1973 din acea țară.
În 2001, un judecător francez a trimis ofițeri de poliție în camera de hotel a lui Kissinger din Paris pentru a-i înainta o cerere oficială de interogare cu privire la aceeași lovitură de stat, în timpul căreia mai mulți cetățeni francezi au dispărut.
În același timp, el a anulat o călătorie în Brazilia, după ce au început să circule zvonuri că va fi reținut și obligat să răspundă la întrebări despre rolul său în Operațiunea Condor, schema din anii 1970 care a unit dictaturile sud-americane în dispariția oponenților exilați unul altuia. Un judecător argentinian l-a numit deja pe Kissinger drept un potențial „inculpat sau suspect” într-un viitor rechizitoriu penal.
Dar în Statele Unite, Kissinger este de neatins. Acolo, unul dintre cei mai prolifici măcelari ai secolului al XX-lea este iubit de bogați și puternici, indiferent de apartenența lor partizană. Apelul bipartizan al lui Kissinger este simplu: el a fost un strateg de top al imperiului capitalului american într-un moment critic al dezvoltării imperiului respectiv.
Nu e de mirare că instituția politică l-a considerat pe Kissinger ca un atu și nu o aberație. El a întruchipat ceea ce împărtășesc cele două partide de guvernământ: hotărârea de a asigura condiții favorabile investitorilor americani în cât mai mult din lume. Un străin de rușine și inhibiție, Kissinger a reușit să ghideze imperiul american printr-o perioadă perfidă din istoria lumii, când ascensiunea Statelor Unite la dominația globală părea uneori în pragul colapsului.
Doctrina Kissinger persistă și astăzi: dacă țările suverane refuză să fie implicate în scheme mai largi ale SUA, statul american de securitate națională va acționa rapid pentru a le submina suveranitatea. Este o afacere ca de obicei pentru SUA, indiferent de partid care se află la Casa Albă – iar Kissinger, cât timp trăiește, rămâne printre administratorii principali ai acestui status quo.
Istoricul Gerald Horne a povestit odată o poveste despre momentul în care Kissinger aproape s-a înecat în timp ce mergea cu canotaj sub una dintre cele mai mari cascade din lume. Aruncat în acele ape agitate, omul de stat a fost forțat în cele din urmă să se confrunte cu teroarea pierderii controlului, de a se confrunta cu o criză în care nici măcar propria sa influență incredibilă nu l-a putut izola de dezastrul personal. Dar panica a fost doar temporară – ghidul său a îndreptat barca și Kissinger a scăpat din nou nevătămat.
Poate că timpul va realiza în curând ceea ce Cascada Victoria nu a reușit să facă cu atâtea decenii în urmă.”
