10 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăInternaționalCe au vorbit Netanyahu și Trump înaintea alegerilor din Israel?

Ce au vorbit Netanyahu și Trump înaintea alegerilor din Israel?

Preşedintele SUA, Donald Trump, a anunţat că a vorbit sâmbătă cu premierul israelian Benjamin Netanyahu despre discutarea unui posibil tratat de apărare reciprocă între cele două ţări, informează dpa.

Discuţia telefonică a avut loc în condiţiile în care Netanyahu va lupta pentru a se menţine în funcţia de premier în cursa electorală ce va avea loc marţi în Israel.

Netanyahu şi-a afişat relaţia apropiată cu preşedintele american ca parte a strategiei sale de campanie, iar Trump şi-a exprimat deschis sprijinul pentru aliatul său.

Potrivit lui Donald Trump, un tratat de apărare reciprocă “va consolida şi mai mult alianţa extraordinară” dintre Israel şi SUA. “Intenţionez să continuu discuţiile după alegerile din Israel, când ne vom întâlni la Naţiunile Unite, mai târziu luna aceasta”, a notat Donald Trump pe contul său de Twitter.

Donald Trump şi-a manifestat sprijinul ferm faţă de Israel şi de actualul premier, mergând până acolo încât a încălcat consensul internaţional şi linia diplomatică tradiţională a SUA prin recunoaşterea unilaterală a Ierusalimului drept capitală a Israelului.

Cele mai citite

Fotografie emoționantă cu legenda Alain Delon. Cum arată actorul în vârstă de 88 de ani

Pe Instagram, Anouchka Delon a împărtășit o poză cu tatăl ei, Alain Delon, și a menționat că a făcut acest lucru cu consimțământul acestuia....

Nicușor Dan va câștiga un nou mandat la Primăria Capitalei, estimează Ludovic Orban

"Nicușor Dan va câștiga un nou mandat la Primăria Capitalei", estimează deputatul Ludovic Orban, după ce Cătălin Cîrstoiu s-a retras din competiția pentru funcția...

Dan Podaru: După destrămarea coaliției PSD – PNL la nivel de Capitală, trebuie retras și candidatul pentru Primăria Sectorului 1

Destrămarea coaliției PSD – PNL pentru Primăria Capitalei ar trebui să atragă după sine și schimbarea candidatului pentru Primăria Sectorului 1 din partea celor...
Ultima oră
Pe aceeași temă