27.2 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăInternaționalCCR va dezbate legitimitatea desemnării lui Orban ca prim-ministru

CCR va dezbate legitimitatea desemnării lui Orban ca prim-ministru

Tot pe 24 februarie este programat în plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului votul de învestitură al Guvernului Orban 2.

Potrivit documentului semnat de preşedinţii celor două camere ale Parlamentului, conflictul constă în “exercitarea în mod discreţionar a atribuţiilor preşedintelui, astfel cum acestea sunt reglementate de Constituţie, de desemnare, în data de 6 februarie, a candidatului Ludovic Orban la funcţia de prim-ministru”.

În sesizare se arată că desemnarea lui Orban la funcţia de prim-ministru a fost făcută “cu încălcarea, în mod direct sau indirect principiilor sau dispoziţiilor constituţionale”. În acest sens, ar fi fost încălcate: “principiul colaborării loiale între instituţiile publice, derivat din art. 1 alin. (4); obligaţia constituţională de a veghea la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice, înscrisă în art. 80 alin. (2) teza I; obligaţia constituţională de a exercita funcţia de mediere între puterile statului, înscrisă în art. 80 alin. (2) teza a II-a”, se susţine în documentul menţionat.

“De asemenea, prin acest demers, Preşedintele României a nesocotit şi a deturnat de la scopul prevăzut de legiuitorul constituant dispoziţiile imperative înscrise în art. 114 alin. (2) din legea fundamentală, potrivit cărora Guvernul este demis dacă o moţiune de cenzură, depusă în termen de 3 zile de la prezentarea proiectului de lege, a fost votată în condiţiile art. 113. Nominalizându-l drept premier pe Ludovic Orban, Preşedintele României încalcă voinţa Parlamentului, care tocmai i-a retras încrederea acestuia prin recenta moţiune de cenzură. Respingând propunerea de premier formulată de o majoritate parlamentară, Preşedintele României va declanşa, astfel cum a declarat, un conflict juridic de natură constituţională, împiedicând formarea unui Guvern, cu scopul declarat de a dizolva Parlamentul şi de a ajunge la alegeri anticipate”, mai precizează sesizarea.

Conform documentului, art. 89 alin.(1) din Constituţia României, republicată, prevede dizolvarea Parlamentului ca mijloc de rezolvare a crizei guvernamentale, nerezolvată de către Parlament ca urmare a faptului că nu acordă votul de încredere unui Guvern, după două încercări eşuate şi împlinirea unui termen de 60 de zile, scopul fiind alegerea unui nou Parlament care să poată rezolva criza, iar preşedintele României încalcă aceste dispoziţii, “declarând deschis că are ca scop alegeri anticipate, folosind ca mijloc nerezolvarea crizei guvernamentale mai mult de 60 de zile”, se mai argumentează în sesizarea la CCR.

“Odată cu soluţionarea conflictului juridic de natură constituţională, semnalăm că este necesar, totodată, a se stabili conduita la care autorităţile publice implicate trebuie să se conformeze pentru a fi în concordanţă cu prevederile constituţionale”, se mai arată în text, conform Știripesurse.ro.

Cele mai citite

Israelul și-ar fi amânat operațiunea de la Rafah (Gaza) pentru a se concentra asupra Iranului

Israelul și-ar fi "amânat" operațiunea militară din orașul Rafah, aflat în Fâșia Gaza, întrucât acum Israelul dorește să se concentreze asupra ripostei pe care...

Inspecția Judiciară a cerut suspendarea judecătoarei care se ocupă de cazul lui Vlad Pascu

Inspecția Judiciară a trimis o propunere pentru suspendarea judecătoarei Ioana Ancuța Popoviciu de la Judecătoria Mangalia până la încheierea procedurilor disciplinare, în data de...

Ministrul Burduja propune un Centru de Operațiuni de Securitate în domeniul energiei

Sebastian Burduja, ministrul Energiei, dorește să se înființeze, în România, un Centru de Operațiuni de Securitate în domeniul energiei. Ministrul Burduja a lansat această propunere...
Ultima oră
Pe aceeași temă