Alegeri SUA 2020. ANALIZĂ WSJ :Când Donald Trump s-a declarat "președintele legii și ordinii", i-au fost adresate imediat comparații cu Richard Nixon.

Candidații Trump – Biden și asemănările cu alegerile câștigate de Nixon

Nixon a făcut și el campanie pentru lege și ordine, pe fondul revoltelor urbane care au urmat asasinării lui Martin Luther King Jr. și protestatarilor antirăzboi care s-au ciocnit cu poliția din Chicago chiar în fața Convenției Democrate.

Share

Adriana Constantinescu 0 comentarii

Actualizat: 02.09.2020 - 19:33

 

Deci analogia cu Nixon e potrivită. Dar este incompletă fără complementul său: Joe Biden ca un Hubert Humphrey, scrie jurnalistul Wall Street Journal, Willliam McGurn, într-o amplă analiză.

 


La fel ca dl Biden, Humphrey a fost un liberal și un vicepreședinte care a petrecut zeci de ani în Senat. Ambii au fost nominalizați de un Partid Democrat divizat. Biden și Humphrey au fost umbriți de entuziasmul pentru alți doi candidați mai progresivi, în cazul lui Biden de Senatorii Eugene McCarthy și Ber nie Sanders. Și aceste diviziuni au făcut dificil pentru oricare dintre candidații la președinție să sune la fel de dur ca rivalul său candidat. În septembrie 1968, New York Times a scris despre un sondaj Harris care confirma că legea și ordinea au fost „unele dintre cele mai puternice probleme care au mers în favoarea lui Nixon.” Echivalentul din acest an a venit săptămâna trecută pe CNN, când Don Lemon s-a plâns că strategia lui Biden de a ignora violența din Kenosha, Wisconsin, a fost un „punct mort”, care,, se vede în sondaje.Apare în focus grupuri.Este singurul lucru acum care a rămas”.


Și, după ce nu a menționat problema la convenția sa de acum două săptămâni, Biden a oferit o denunțare tardivă a vinei lui Trump. Având în vedere animozitatea vizibilă a presei pentru președinte, s-ar putea chiar să-i preia mesajul lui Biden. Întrebarea este dacă americanii care se vor uita la ei vor accepta mesajul. Problema pentru Biden nu o reprezintă atât de mult protestatarii înșiși. Acele magazine jefuite de-a lungul Magnificent Mile din Chicago, împușcând oameni în Portland, Oregon, sau dând foc mașinilor în Kenosha nu sunt create de alegătorii lui Biden. Probabilitatea este că nu sunt alegători deloc.


Dar este imposibil să ratezi congruența dintre imaginea protestatarilor asupra Americii – sistematic rasistă, inegală din punct de vedere economic, susținută de brutalitatea poliției – și ortodoxia Partidului Democrat de astăzi. Luați în considerare acest Tweet, al lui Bernie Sanders, din 31 mai, după demonstrațiile de după moartea lui George Floyd, care trecuseră la jafuri și la incendieri: „Jafurile din America durează de peste 40 de ani – iar vinovații sunt ultrabogații”.


Fie că este vorba de primarul Jenny Durkan care descrie ocuparea Seattle-ului ca o „vară de dragoste,” primarul Portland- ului Ted Wheeler aderând la protestele din afara tribunalului federal, sau prima- rul Bill de Blasio pictând personal „Black Lives Matter” pe strada din fața aparta- mentului din Manhattan al lui Trump, întreaga națiune poate vedea oficialii de- mocrați ,,adunând ouăle” cu protestata- rii sau demonizând și subminând poliția. Acest refuz al politicienilor democrați (inclusiv procurorii) de a trage la răspundere pe cei care încalcă legea este ceea ce rănește cu adevărat canditatura lui Bi- den.În cadrul Partidului Democrat,chiar și cele mai acide critici devin în curând o scuză abjectă. Joia trecută, senatorul Chris Murphy din Connecticut a scris pe Twitter că jafurile și pagubele materiale sunt rele – doar pentru a șterge tweet-ul după mai puțin de o oră din cauza unui activist de stânga, acuzându-l care l-a acuzat că a pus egal între infracțiunile de proprietate și crimă. după cum a spus el.


În 1968, sprijinul loial al lui Humphrey pentru politica din Vietnam a președintelui Lyndon B. Johnson a înstrăinat aripa antirăzboi a partidului, în timp ce munca organizată, fără îndoială cea mai puternică circumscripție a sa, a fost respinsă de fărădelegea de pe străzi.
Părea să-l lase paralizat pe Humphrey. Biograful Carl Solberg a scris că „a fost ironic – și trebuie spus, căci este demn de spus – că în perioada de la moartea lui Kennedy până la convenția din august, acest cel mai volubil dintre politicienii americani a avut aproape nimic de zis despre problemele care i-au tulburat cel mai mult pe concetățenii săi.”

Kenosha, Wisconsin- vehicule incendiate în urma protestelor

Într-un articol pentru Atlantic cu titlul “Uite cum pierde Biden,” George Packer rezumă dilema pentru nominalizatul din acest an: „Kenosha a pus democrații într-o capcană. Au îmbrățișat protestele și cauzele care îi determină”. Într-un discurs ținut luni menit să-l scoată pe Biden din această capcană, Biden s-a întrebat: „Crede cineva că va fi mai puțină violență în America dacă Donald Trump va fi reales?” Când de fapt întrebarea ar fi fost următoarea: dacă conduci un magazin în Minneapolis, crezi că dl Biden te va proteja când vei avea nevoie?


Adevărat, există diferențe între 1968 și acum. Apoi, Nixon a fost provocatorul, așa că a fost liber să critice fără a fi nevoie să facă nimic. El a avut avantajul în plus de a-l avea pe George Wallace să-l facă să arate ca alternativă mai rezonabilă. Președintele Trump, în schimb, este actualul președinte. El a tras o linie roșie strălucitoare promițând să restabilească legea și ordinea. Dacă nu poate, riscă să-i încurajeze pe cei care comit violențe și să arate la fel de slab și de nepăsător ca primarii și guvernatorii democrați pe care îi critică pe bună dreptate.


Provocarea lui Biden este să arate Americii de Mijloc că este suficient de puternic pentru a pune capăt haosului fără a aliena aripa partidului său empatic cu cei care îl cauzează (n.r. haosul). Poate va convinge poporul american că e omul căruia să-i dea slujba. Dar dacă ajung la concluzia că e doar noul Hubert Humphrey?

Comentarii