4.9 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăInternaționalCanberra anunţă arestarea a peste 600 de traficanţi de persoane

Canberra anunţă arestarea a peste 600 de traficanţi de persoane

Peter Dutton a declarat că “Operaţiunea frontiere suverane”, o acţiune controversată, a dus la salvarea de vieţi. “Nu a fost decât un singur deces în mare în timpul mandatului meu”, a spus ministrul.

Politica dusă de conservatori după venirea lor la putere, în septembrie 2013, a avut drept consecinţă întreruperea afluxului de ambarcaţiuni clandestine care caracteriza perioada guvernelor laburiste.

Înainte de “politica de toleranţă zero”, aproximativ 50.000 de solicitanţi de azil au sosit pe coastele australiene în decurs de cinci ani la bordul a peste 800 de ambarcaţiuni. Sute de alţi migranţi, între care mulţi din Afganistan, Sri Lanka şi Orientul Mijlociu, şi-au pierdut viaţa pe mare.

“Călăuzele reprezintă un flagel malefic în căutare de bărbaţi, femei şi copii pentru a le sustrage banii”, a spus Dutton. “Nu le pasă dacă aceştia reuşesc să ajungă pe pământ australian sau pe fundul mării”, a spus el.

În şase ani, 600 de persoane au fost arestate, încercările de a intra în Australia a 2.500 de persoane au fost dejucate şi 33 de ambarcaţiuni au fost întoarse din drum, a precizat el.

Ministrul a mulţumit guvernelor din Indonezia, Sri Lanka şi Malaezia pentru ajutorul şi “participarea la arestarea acestor traficanţi”, fără a precizat celelalte ţări implicate în operaţiune.

Autorităţile îi trimit pe cei care reuşesc totuşi să se strecoare şi să ajungă pe pământ australian în centre de detenţie din Pacific, Papua Noua Guinee şi Nauru. Chiar dacă cererea lor de azil se dovedeşte a fi întemeiată, aceştia nu sunt acceptaţi pe teritoriul australian.

Ei au posibilitatea să se întoarcă în ţara lor, să se stabilească definitiv în insule din Pacific sau să fie transferaţi într-o terţă ţară. Mai mult de 300 de migranţi au plecat în Statele Unite, în baza unui acord cu guvernul fostului preşedinte american Barack Obama.

Apărătorii drepturilor omului, dar şi ONU, au criticat sever această ţară bogată care întoarce spatele populaţiilor vulnerabile. Dar autorităţile de la Canberra susţin că orice relaxare a politicii ar fi sinonimă cu sosirile ilegale de migranţi.

”Ştim că sunt 14.000 de oameni în Indonezia care sunt gata să sară într-o barcă. Prin urmare, haideţi să fim realişti în legătură cu această ameninţare”, a conchis Dutton.

Cele mai citite

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă