Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Canada: Doi adolescenţ daţi dispăruţi, suspecţi în moartea unui cuplu de turişti

Doi adolescenţi care au fost daţi dispăruţi în Canada au devenit suspecţi în moartea unui cuplu de turişti, ne informează Reuters

Share

Lorand Stoica 0 comentarii

24.07.2019 - 17:19

Lucas Robertson Fowler, de 23 de ani, cetăţean australian, şi Chynna Deese, iubita sa, de 24 de ani, din Charlotte, North Carolina, au fost descoperiţi împuşcaţi la 15 iulie pe o autostradă din nordul provinciei canadiene British Columbia, la 20 de kilometri de populara destinaţie turistică Liard Hot Springs.

Adolescenţii, Kam McLeod, în vârstă de 19 ani, şi Bryer Schmegelsky, de 18 ani, erau daţi dispăruţi din 19 iulie, însă maşina acestora fusese descoperită în flăcări la circa 500 de kilometri de locul unde Fowler şi Deese au fost găsiţi morţi, în apropiere de Lacul Dease, în British Columbia.

De asemenea, corpul unui bărbat rămas încă neindentificat a fost descoperit la doi kilometri de maşina abandonată. Pe moment, nu este încă clar dacă acest cadavru are vreo legătură cu maşina abandonată şi cu adolescenţii dispăruţi, însă poliţia a declarat că îi tratează pe McLeod şi Schmegelsky ca suspecţi şi în această crimă.

McLeod şi Schmegelsky - care călătoreau în căutarea unui loc de muncă, potrivit poliţiei - au fost văzuţi ultima dată în nordul provinciei Saskatchewan, conducând o Toyota RAV4 gri din 2011, au precizat oamenii legii.

Poliţia a invocat vastitatea zonei de anchetă, precum şi izolarea acesteia, drept factori care complică investigaţiile.

Potrivit acesteia, nu se ştie dacă McLeod şi Schmegelsky sunt înarmaţi sau ce i-ar fi putut determina să comită aceste crime.

Lucas Fowler era fiul lui Stephen Fowler, inspector de poliţie în statul australian New South Wales. Cei doi făceau un tur al Canadei cu maşina.

Comentarii

loading...