5.4 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăInternaționalCamera Comunelor a respins un nou referendum pentru Brexit

Camera Comunelor a respins un nou referendum pentru Brexit

UPDATE: Trei amendamente propuse de către deputaţii britanici la moţiunea guvernului pentru amânarea Brexitului au fost respinse joi, inclusiv cel prin care s-a încercat preluarea de către Camera Comunelor a controlului procesului ieşirii din UE, un al patrulea amendament fiind retras de la vot, transmite Reuters.

Unul dintre amendamentele respinse la o mică diferenţă de voturi, 314 la 312, îi cerea premierului Theresa May să le permită parlamentarilor să înceapă un proces în urma căruia ”să găsească o soluţie care să poată fi sprijinită de o majoritate” în Camera Comunelor, după ce aceasta a respins de două ori acordul pe care şefa executivului l-a convenit cu UE, dar care nemulţumeşte numeroşi deputaţi britanici pentru că are inclusă o clauză de ”backstop” pentru frontiera nord-irlandeză ce riscă să menţină pe termen nedefinit Regatul Unit în uniunea vamală europeană.

A fost respins de asemenea, tot cu o diferenţă minimă, de 314 voturi la 311, un amendament adus acestui amendament, respectiv o modificare tehnică ce propunea desfăşurarea mai multor voturi orientative privind diferite opţiuni posibile în continuarea procesului Brexitului.

Amendamentul care îi cerea premierului May să folosească amânarea Brexitului pentru a da Camerei Comunelor un răgaz de timp pentru ”a găsi o majoritate pentru o abordare diferită” a fost respins cu 318 voturi la 302.

O majoritate de 334 de deputaţi au votat împotriva acestui amendament, în timp ce alţi 85 au votat pentru.

Este pentru prima dată când Camera Comunelor ia o poziţie clară în problema organizării unui al doilea referendum privind Brexitul.

Cele mai citite

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...
Ultima oră
Pe aceeași temă