Cu misiunea de a recruta femei și de a organiza sclavagismul sexual în „califat”, Umm Sayyaf era soția lui Abou Sayyaf (foto), unul dintre cei mai înalți demnitari ai ISIS. Acesta din urmă a fost ucis în mai 2015, în timpul unui raid al Delta Force în Siria, iar Umm Sayyaf a fost capturată. După ares-tare, ea a ajutat serviciile secrete americane și forțele kurde să alcătuiască o listă a mișcărilor, ascunzătorilor și rețelelor lui Al-Baghdadi, mai precizează Guardian, care a putut intervieva tânăra femeie, în prezent în vârstă de 29 ani. În fe-bruarie 2016, ea a localizat o casă în orașul irakian Mossoul în care locuia Abu Bakr al-Baghdadi. „Le-am spus unde era casa”, a declarat ea pentru ziarul britanic din închisoarea din Erbil, în Kurdistanul irakian. În final, americanii nu au bombardat acea ascunzătoare de teama victimelor civile într-un cartier intens populat. Raidul din mai 2015, în care i-a fost ucis soțul și a dus la arestarea ei, a marcat o turnură în războiul contra ISIS, pentru că Abou Sayyaf, ministru al Petrolului, gestiona fluxurile financiare ale rețelei teroriste. Umm Sayyaf este un personaj controversat și a fost acu-zată de implicare în unele din cele mai odioase crime ale grupului terorist, inclusiv în sclavia voluntarei americane care activa în domeniul umanitar Kayla Mueller, capturată, și a mai multor femei și fiice ye-zidi. Un înalt responsabil al serviciilor secrete kurde a declarat referindu-se la colaborarea lui Umm Sayyaf: „Ne-a oferit un tablou foarte clar al structurii familiale a lui Abu Bakr al-Baghdadi și al persoanelor care contau cel mai mult pentru el. Am aflat multe despre soțiile oamenilor care îl înconjurau și asta ne-a fost util. Ea a identificat multe persoane și responsabilitățile lor”.
În pofida ajutorului dat de Umm Sayyaf, care „a examinat numeroase ore hărți și fotografii ce i-au fost puse în față” și le-a spus tot ce știa, vânarea „califului” a fost zadarnică. Umm Sayyaf a fost apoi remisă autorităților irakiene și condamnată la moarte de un tribunal din Erbil și sunt puține șanse ca pedeapsa să fie comutată.
ISIS a pregătit salvarea lui Baghdadi
Între timp, ISIS a pierdut, pe 23 martie, reduta siriană Baghouz, situată la frontiera dintre Irak și Siria, ultima sa cucerire teritorială. În pofida înfrângerii în Siria, analiștii arată că organizația teroristă are capacitatea de a se regenera și rămâne un actor politic și militar de temut. De altfel, liderul jihadist Abu Bakr al-Baghdadi, considerat mort de trei ori, a reapărut într-o înregistrare video, prima apariție după 2014, difuzată pe 29 aprilie de Al-Fourkan, organismul de propagandă al rețelei tero-riste și autentificată de experții americani. Un video înregistrat după căderea Baghouz și atentatele din Sri Lanka, la 21 aprilie, care sunt menționate în finalul înregistrării în care liderul terorist a prezentat o nouă strategie a ISIS. Baghdadi apare într-o postură studiată pentru a reafirma rolul său central și activ în fruntea ISIS, organizație revenită în clandestinitate după căderea califatului. Charlie Winter, cercetător la King‘s College din Londra, declara că Baghdadi nu s-a prezentat ca un calif derutat, care se ascunde de inamici, dimpotrivă, s-a prezentat ca o persoană care continuă să comande. „A fost o chemare la continuitate și a făcut apel la nucleul dur să continue, indiferent ce i s-ar întâmpla lui.”
Deși Baghdadi era dat dispărut înaintea căderii orașului Baghouz, experții în terorism au susținut că este în viață pentru că nu a participat la nici o bătălie și nu era în apropierea vreunui câmp de luptă. Omul pe capul căruia există o recompensă de 25 milioane dolari era plecat demult, refu-giul său fiind pregătit de ani de zile. O sursă siriană care dispune de o rețea de informatori în întreaga țară a declarat că toate informațiile arată că Baghdadi și toți comandanții ISIS s-au refugiat în Badia, în provincia Homs, într-o regiune muntoasă, cu temperaturi extreme, unde jihadiștii au pregătit zona din 2014, săpând grote și tuneluri. În timp ce regiunea se află -tehnic pe un teritoriu controlat de armata siriană și aliații săi, Rusia și Hezbollah, ea este practic impenetrabilă. Un deșert de zeci de mii de kmp.