10.3 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăInternaționalBulgaria preia astăzi președinția Consiliului UE. România se pregătește pentru la anul

Bulgaria preia astăzi președinția Consiliului UE. România se pregătește pentru la anul

Bulgaria, care a intrat în Uniunea Europeană în 2007, odată cu România, speră ca odată cu preluarea primei sale preşedinţii a Consiliului UE să beneficieze de o îmbunătăţire a imaginii.

Totodată, Sofia caută să convingă că este demnă să adere în sfârşit la spaţiul Schengen de liberă circulaţie, iar pe termen mai lung în zona euro, scriu jurnaliștii de la AFP într-un articol intitulat “Săracă şi proeuropeană, Bulgaria preia preşedinţia UE”.

Şase luni de preşedinţie reuşită vor fi în favoarea acestei ţări cu 7,1 milioane de locuitori, cu o istorie politică agitată după căderea comunismului, dar care şi-a regăsit o anumită stabilitate sub conducerea premierului de centru-dreapta Boiko Borisov. Acesta a revenit la putere la începutul lui aprilie, în cel de-al treilea mandat din 2008 încoace, cu preţul unei „soluții imorale”, varianta de la sud de Dunăre – o alianţă cu partide naţionaliste, care şi-au pus în surdină retorica agresivă, pentru a lăsa impresia că sunt pro-UE şi pro-NATO.

Spre deosebire de ţările din Grupul de la Vişegrad (V4 – Polonia, Cehia, Slovacia şi Ungaria), Bulgaria nu s-a opus politicii europene de relocare a refugiaţilor în cadrul UE. ”Bulgaria este una dintre puţinele state foste comuniste, din cadrul UE, care apreciază la justa valoare fondurile europene, care au asiguat 66% din creşterea sa economică începând din 2007. Ea nu creează dificultăţi, inclusiv în politica migraţiei”, spune un diplomat european acreditat la Sofia.

Întărit de această atitudine a partenerilor occidentali, Guvernul lui Boiko Borisov se vede mediator în subiectele cele mai spinoase din UE. În contextul Brexitului, probabila reducere a bugetului Uniunii după 2020 îngrijorează mai ales ţările din Est, mari beneficiare ale fondurilor europene.

”Sloganul preşedinţiei bulgare este <Uniunea face forţa>”, subliniază ministrul de Externe Ekaterina Zaharieva. Ea îndeamnă ”să se dea dovadă de solidaritate în privinţa protecţiei frontierelor externe ale UE, în loc să se ridice garduri în interiorul spațiului comunitar”.

Agendă încărcată pentru Bulgaria

Liderii europeni speră să deblocheze până în iunie, când încetează președinția bulgară, reforma azilului, printr-o reaşezare profundă a ”regulamentului de la Dublin”, care încredinţează aproape sistematic responsabilitatea prelucrării cererii de azil ţărilor în care migrantul a intrat prima dată în UE.

Borisov pledează și pentru o îmbunătăţire a relaţiilor UE cu Turcia, cu care ţara sa împarte 259 de kilometri de frontieră terestră. În centrul îngrijorărilor sale se află menţinerea ”cu orice preţ” a acordului în domeniul migraţiei încheiat în martie 2016, care a permis o reducere a fluxului solicitanţilor de azil din Orientul Mijlociu către UE. Nu trebuie uitat faptul că Bulgaria este una dintre porţile de intrare a migranților.

Preşedinţia bulgară, care succede Estonia, va fi totodată a lansării noii faze a negocierilor liderilor europeni cu Regatul Unit, pe tema unei perioade de tranziţie post-Brexit şi a cadrului viitoarei lor relaţii comerciale. ”Agenda va fi foarte încărcată, pentru că 2018 este ultimul an complet de mandat al Comisiei”, înainte de alegerile europene din 2019, subliniază Ognian Zlatev, reprezentantul Comisiei Europene la Sofia.

Provocările nu sunt puține – bugetul UE după 2020, proiectul unei reforme a zonei euro care aşteaptă formarea unui guvern în Germania, cooperarea consolidată în materie de apărare recent lansată, reforma instituţiilor europene după Brexit, piaţa unică digitală (Digital Single Market).

Sofia intenţionează totodată să-şi aducă expertiza regională într-un subiect care-i este la inimă – integrarea europeană a vecinilor săi din Balcani. Un summit UE-Balcani este prevăzut în luna mai. Dintre ţările care au făcut parte din fosta Iugoslavie şi Albania, numai Serbia şi Muntenegru poartă în prezent negocieri de aderare cu UE.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 766: Doi morți într-un atac cu drone asupra regiunii Belgorod

Un atac ucrainean cu dronă a făcut doi morţi în regiunea rusă de frontieră Belgorod, în vestul ţării, a informat guvernatorul local, în această...

Taiwanul anunță că a detectat 21 de avioane militare chineze în jurul insulei

21 de avioane militare chineze au fost detectate în jurul Insulei Taiwan începând cu ora locală 8:15 (0:15 GMT), a anunţat sâmbătă Ministerul Apărării...

Rusia – Ucraina, ziua 766: Doi morți într-un atac cu drone asupra regiunii Belgorod

Un atac ucrainean cu dronă a făcut doi morţi în regiunea rusă de frontieră Belgorod, în vestul ţării, a informat guvernatorul local, în această...
Ultima oră
Pe aceeași temă