7.4 C
București
miercuri, 27 martie 2024
AcasăInternaționalBrexit intră în linie dreaptă. Legea a fost adoptată în Camera Comunelor

Brexit intră în linie dreaptă. Legea a fost adoptată în Camera Comunelor

Votul a durat două ore, timp în care guvernul condus de Theresa May a respins mai multe amendamente propuse de parlamentari. Opoziţia laburistă a votat împotrivă, apreciind că nu se asigură protecţia angajaţilor şi a consumatorilor.

Textul adoptat abrogă legea din 1972 privind aderarea Regatului Unit la UE, informează agerpres.ro.

Ministrul pentru Brexit, David Davis, a afirmat că actul normativ de transpunere a legislaţiei UE, care a fost trimis Camerei Lorzilor, “pregăteşte ţara pentru un moment istoric”. Potrivit Reuters, camera superioară a legislativului de la Londra ar putea examina legea timp de câteva luni, înainte de intrarea în vigoare. Partidul Conservator, de guvernământ, nu dispune de majoritate în Camera Lorzilor, care este mai pro-europeană decât Camera Comunelor.

Cele mai citite

Premiul GDS a fost acordat Comunității Declic

Premiul Grupului pentru Dialog Social(GDS) pe anul 2023 a fost decernat marţi Comunităţii Declic, în cadrul unei ceremonii care s-a desfăşurat la sediul GDS,...

Mii de persoane cer demisia la Budapesta premierului Viktor Orban după un caz de corupție

Mii de persoane au manifestat marţi la Budapesta pentru a cere demisia premierului Viktor Orban, după difuzarea unei înregistrări audio care pretinde să dovedească...

Traficul rutier restricționat în Pasajul Unirii din Capitală. Un motociclist a intrat în peretele pasajului

Traficul rutier este restricţionat marţi seară în Pasajul Unirii din Capitală, pe sensul de mers către bd. Mărăşeşti, după ce un motociclist a intrat...
Ultima oră
Pe aceeași temă