23.9 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăInternaționalBREXIT: Guvernul britanic promite să pună capăt austerităţii

BREXIT: Guvernul britanic promite să pună capăt austerităţii

‘Putem de acum încolo să ne permitem să întoarcem pagina austerităţii’, a declarat Javid în Camera Comunelor, într-o atmosferă tensionată şi pe fondul întreruperilor repetate din partea opoziţiei laburiste. ‘Putem de acum încolo să ne permitem să cheltuim mai mult pentru că economia noastră creşte şi finanţele publice sunt solide’, a adăugat ministrul de finanţe, în pofida unei contracţii a PIB în trimestrul al doilea şi a riscurilor de recesiune din cauza Brexit-ului.

Sajid Javid a promis o creştere cu 13,8 miliarde de lire (15,3 miliarde de euro) a cheltuielilor publice pentru exerciţiul bugetar 2020-2021, mai ales pentru învăţământ şi sănătate (6,2 miliarde), dar şi mai mulţi bani pentru recrutarea a 20.000 de poliţişti şi apărare (2,2 miliarde).

Javid a vorbit şi despre o ‘revoluţie a infrastructurilor’, promiţând o decizie rapidă în ce priveşte foarte costisitoarea linie feroviară de mare viteză HS2, şi investiţii în internet de mare viteză pe tot teritoriul ţării. În sfârşit, ministrul de finanţe a confirmat că a deblocat 2 miliarde de lire suplimentare pentru Brexit, pentru recrutarea de vameşi, amenajări portuare şi sprijin pentru companii.

Guvernul britanic îşi permite să majoreze cheltuielile bugetare după ce a redus deficitul public, ceea ce îi permite o marjă de manevră. Ministrul de finanţe a ţinut să sublinieze că va fi respectat angajamentul de menţinere a deficitului public sub 2% din PIB.

Cele mai citite

Peste 6000 de elevi s-au înscris la finala națională a concursului european de educație financiară European Money Quiz

Peste 6.260 de elevi, cu vârsta între 13-15 ani, din 390 de școli, licee și colegii de la nivel național s-au înscris la ediția...

Nicolae Ciucă, la 20 de ani de la aderarea României la NATO: „Aceste două decenii au reprezentat cea mai bună perioadă din istoria noastră”

Preşedintele Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă, a evidenţiat, vineri, într-un mesaj transmis cu prilejul împlinirii a 20 de ani de la admiterea României în...

1 din 2 elevi, victimă a bullyingului

Un procent covârșitor de elevi - 81% - afirmă că au fost martori ai situațiilor de bullying în școala unde învață, în vreme ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă