15.5 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăInternaționalBREXIT: Boris Johnson, noul premier al Marii Britanii, avertizat de Parlamentul European

BREXIT: Boris Johnson, noul premier al Marii Britanii, avertizat de Parlamentul European

Liderii grupurilor politice din Parlamentul European l-au avertizat, miercuri, pe noul premier Boris Johnson asupra efectelor economice foarte grave asupra Marii Britanii dacă se va retrage din Uniunea Europeană fără niciun acord Brexit.

Boris Johnson, noul lider al Partidului Conservator britanic şi prim-ministru, a declarat în mai multe rânduri că va retrage Marea Britanie din Uniunea Europeană cel târziu pe 31 octombrie 2019 cu sau fără un acord Brexit, scrie Mediafax.

“Ar avea efecte foarte grave” 

“Recentele declaraţii, în special cele din campania electorală pentru conducerea Partidului Conservator, au sporit considerabil riscul unei ieşiri dezordonate a Marii Britanii din UE”, au avertizat liderii principalelor grupuri politice din Parlamentul European după o întâlnire cu negociatorul-şef al UE pe tema Brexit, Michel Barnier.

“O ieşire a Marii Britanii din UE fără niciun acord ar avea efecte foarte grave, chiar dacă daunele nu vor fi suportate în acelaşi mod de ambele părţi”, au avertizat liderii grupurilor politice din PE.

Cele mai citite

Ciolacu: Gabriela Firea va câștiga alegerile pentru Primăria Capitalei cu sau fără Piedone în cursa electorală

Premierul Marcel Ciolacu s-a declarat convins, miercuri, că preşedintele PSD Bucureşti, Gabriela Firea, va câştiga alegerile pentru Primăria Capitalei, indiferent dacă Cristian Popescu Piedone...

Rețetă de Conopidă la Cuptor

Ingrediente o conopidă mare (aproximatic 2 kg) 400 g de smântână cu 12% grăsime 230 g cașcaval 2 ouă o bucată mică de unt necesară pentru a unge vasul pentru cuptor o...

Găgăuzia vrea ca Republica Moldova să fie în uniunea economică a Rusiei, nu în UE

Guvernatoarea Găgăuziei - regiune autonomă a Republicii Moldova - a declarat că Republica Moldova ar trebui să facă parte din Uniunea Economică Eurasiatică, alături...
Ultima oră
Pe aceeași temă