8.2 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăInternaționalBoris Johnson și Iranul se contrează serios. Ce pericol aduce programul nuclear...

Boris Johnson și Iranul se contrează serios. Ce pericol aduce programul nuclear iranian

Aflat în Camera Comunelor pentru prezentarea noii strategii de securitate, apărare şi politică externă, Boris Johnson a criticat activităţile Iranului.

“Rămânem extrem de preocupaţi de influenţa Iranului în regiune, de comportamentul perturbator al Iranului şi, în mod special, desigur, suntem preocupaţi de riscul ca Iranul să dezvolte o armă nucleară funcţională”, a afirmat Boris Johnson.

Guvernul Boris Johnson a prezentat, marţi, strategia intitulată “Marea Britanie globală în era competiţiei: Reevaluarea integrată a securităţii, apărării, dezvoltării şi politicii externe”. Documentul prezintă strategia de securitate, apărare şi politică externă până în anul 2025, ideea centrală fiind că Marea Britanie “trebuie să fie pregătită pentru o lume mai competitivă” în contextul retragerii din Uniunea Europeană (Brexit). Strategia prevede anularea deciziei de limitare a numărului ogivelor nucleare. Un plan din 2010 prevedea limitarea la 180 a numărului focoaselor nucleare, dar acum limita va fi stabilită la 260.

Iranul denunţă “ipocrizia” Guvernului Boris Johnson

“În totală ipocrizie, Boris Johnson este preocupat că «Iranul poate dezvolta o armă nucleară funcţională». Exact în aceeaşi zi, el anunţă că ţara sa va suplimenta stocurile de arme nucleare”, a reacţionat Mohammad Javad Zarif, ministrul iranian de Externe, citat de agenţia Reuters.

“Spre deosebire de Marea Britanie, Iranul consideră că armele nucleare şi toate tipurile de arme de distrugere în masă sunt barbare şi trebuie eradicate”, a subliniat Mohammad Javad Zarif.

Iranul a intensificat activităţile nucleare în contextul retragerii Statelor Unite din Acordul atomic din 2015. Relaţiile dintre Statele Unite şi Iran sunt tensionate, din cauza programului nuclear iranian şi a activităţilor balistice. Washingtonul este nemulţumit de influenţa Iranului asupra unor ţări din Orientul Mijlociu. Fostul preşedinte Donald Trump a decis în 2018 retragerea Statelor Unite din Acordul nuclear iranian şi reimpunerea de sancţiuni. Franţa, Marea Britanie, China, Rusia şi Germania menţin Acordul atomic cu Iranul.

Preşedintele Joseph Biden a semnalat că Statele Unite ar putea reveni în Acordul nuclear iranian, însă a cerut clauze suplimentare, care să limiteze activităţile balistice iraniene şi influenţa regională a Teheranului.

Însă preşedintele Hassan Rohani a transmis că Iranul va reveni la respectarea în totalitate a angajamentelor asumate prin Acordul nuclear din 2015 doar dacă Statele Unite anulează sancţiunile.

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Serviciile germane de informații suspectează Rusia de finanțarea partidelor regionale de extremă dreapta

Agenția germană de informații interne a cerut luni autorităților de la Berlin să îi acorde mai multe puteri pentru a putea monitoriza fluxurile financiare,...

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești a luat titlul de vicecampioană mondială la Campionatul Mondial de Robotică de...

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești s-a încununat de succes, prin obținerea titlului de vicecampioni mondiali din cadrul...

Seturi de mese si scaune pentru dining – cum alegi ceva potrivit pentru sufrageria ta

Seturile de mese și scaune sunt ideale pentru a fi poziționate într-un spațiu mare. Acestea sunt mari ca și volum și este nevoie de...
Ultima oră
Pe aceeași temă