10.2 C
București
luni, 22 aprilie 2024
AcasăInternaționalBelarus: Trei jurnalişti au fost arestaţi

Belarus: Trei jurnalişti au fost arestaţi

Doi jurnalişti de la site-ul de ştiri Tut.By şi un jurnalist al agenţiei BelaPAN au fost încarceraţi, a declarat Comisia de anchetă din Belarus într-un comunicat.

Potrivit aceleiaşi surse, cele două mijloace de informare sunt suspectate că s-au conectat la serviciile agenţiei de presă BelTA, controlată de stat, fără să plătească pentru a avea acces la informaţii.

Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, cei trei jurnalişti riscă până la doi ani de închisoare şi interzicerea temporară de a-şi exercita profesia, conform legii din Belarus.

Editura Beloruskaia Nauka este de asemenea vizată în acelaşi caz, au declarat anchetatorii, care susţin că au înregistrat în 2017 şi 2018 peste 15.000 de conexiuni neautorizate la serviciile agenţiei BelTA, având drept rezultat “un prejudiciu important”.

Responsabili ai Beloruskaia Nauka, BelaPan şi Tut.by “sunt implicaţi în această activitate ilegală”, a afirmat Comisia de anchetă.

Belarus, condus cu o mână de fier de preşedintele Alexander Lukaşenko din 1994, menţine un control constant asupra mass-media, control întărit după protestele din martie 2017, care au condus la sute de arestări.

Cele mai citite

Țările din UE nu sunt încă hotărâte să trimită sisteme Patriot în Ucraina

Miniștrii europeni au declarat luni că analizează de urgență modul în care pot oferi mai multă apărare aeriană Ucrainei, dar nu s-au oprit la...

Hotelul Ambasador devine The Julius Bucharest. Va avea un nou proprietar

Hotelul Ambasador din București, un monument arhitectonic deosebit cu influențe interbelice și de stil Art Déco, a fost achiziționat recent de către compania austriacă...

Simona Halep s-a retras oficial de la Madrid! „Experienţa îmi spune să nu mă grăbesc”

Simona Halep a anunţat că s-a retras de la turneul WTA 1.000 de la Madrid, care va avea loc în perioada 23 aprilie-5 mai. „Din...
Ultima oră
Pe aceeași temă