14.3 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăInternaționalBeijingul vrea să introducă învăţământul patriotic la copiii din Hong Kong

Beijingul vrea să introducă învăţământul patriotic la copiii din Hong Kong

Beijingul a anunţat că urmează să revizuiască procesul de desemnare a şefului Executivului de la Hong Kong – una dintre revendicările manifestanţilor în favoarea democraţiei -, după cinci luni de agitaţie în acest teritoriu semiautonom.

Beijingul nu a precizat dacă această ”îmbunătăţire” urmează să aibă loc în sensul democratic cerut de contestatari, dar a avertizat că nu va tolera ”nicio activitate” de natură să creeze disensiuni pe tema păcii sau să ameninţe securitatea naţională.

Regimul comunist intenţionează ”să îmbunătăţească mecanismul de revocare a şefului Executivului şi principalilor conducători” ai Hong Kongului, a dezvăluit în faţa presei conducătorul Biroului însărcinat cu Afaceri în Hong Kong şi Macao Shen Chunyao, la o zi după o omportantă reuniune politică.

În virtutea ”Legii findamentale”, fosta colonie britanică, înapoiată Beijingului în 1997, se bucură de o mare autonomie şi de libertăţi necunoscute în China continentală – libertatea de exprimare şi de a manifesta şi o justiţie independentă.

Însă teritoriul se confruntă de la începutul lui iunie cu manifestaţii aproape zilnice şi cu tot mai multe violenţe, care denunţă un amestec cosiderat tot mai mare al beijingului în reforme democratice.

Manifestanţii cer, între altele, să poată să desemneze prin sufragiu universal direct şeful Execitivului – oficialul cu cel mai înalt rang în teritoriu -, în prezent numit de un colegiu de 1.200 de mari electori la Beijing.

 

”VORBE GOALE”

”Îmbunătăţirea” avută în vedere de Beijing pare să anunţe mai degrabă o strângere a şurubului.

Shen a subliniat că regimul chinez a decis ”să îmbunătăţească” de asemenea sistemul judiciar al Hong Kongului, ”pentru a apăra securitatea naţională”.

Aceste declaraţii nu au făcut să scadă ”temperatura” în fosta colonie britanică.

Sunt doar ”vorbe goale”, a comentat pentru AFP deputata în favoarea democraţiei Claudia Mo.

”Noi vrem (sistemul) o persoană-un vot, mai puţin amestec al Beijingului, adică să nu poată să respingă candidaţi consideraţi indezirabili”, a declarat ea, referindu-se la invalidarea marţi a candidaturii lui Joshua Wong, un reprezentant al mişcării, în următoarele alegeri locale.

Aceste declaraţii ale Beijingului nu au ”nimic a face cu democraţia”, dă asigurări Willy Lam de la Universitatea chineză din Hong Kong.

Este vorba, din contră, ca China să exercite un ”control şi mai strâns” asupra Hong Kongului şi să se asigure că viitorul lider local ”va executa ordinele Beijingului mai eficient decât Carrie Lam”, dă el asigurri AFP.

Şefă a Executivului de la jumătatea lui 2017, după ce a obţinut 777 de voturi în colegiul electoral, Lam cristalizează furia protestatarilor.

Zilele sale la şefia fostei colonii ar fi numărate, potrivit unor informaţii de presă pe care Beijingul le-a dezminţit.

Într-o înregistrare audio, divulgată în septembrie, Lam declara că ar demisiona dacă ar avea ”alegerea”. Ea a dezminţit, apoi, aceste declaraţii, iar Beijingul a dat asigurări că-i acordă în continuare încrederea sa.

 

CONSOLIDAREA PATRIOTISMULUI

Lam se află la originea contestării, după ce a depus un proiect de lege care ar fi autorizat extrădări către continent. Acest proiect a fost retras între timp.

Beijingul respinge orice problemă cu democraţia la Hong Kong şi vede, în contestare faptele unor ”revoltaţi” manipulaţi de străinătate, care ar căuta independenţa teritoriului.

”Trebuie să învăţăm societatea de la Hong Kong (…), mai ales funcţionarii şi adolescenţii, Constituţia”, a subliniat Shen.

Este necesar totodată ”să se consolideze conştiinţa naţională şi patriotismul” la Hong Kong, ”prin predarea istoriei şi culturii chineze”, a sugerat oficialul, la o zi după o reuniune cu uşile închise a Partidului Comunist chinez (PCC).

A patra sesiune plenară (sau ”plen”) al Comitetuluii Central (CC) al PCC i-a reunit, timp de patru zile, la Beijing, pe cei aproximativ 370 cei mai puternici conducători din ierarhia ţării.

Într-un lung comunicat, PCC a recunoscut să ţara se confruntă cu ”o situaţie complexă, cu o creştere semnificativă a riscurilor interne şi din exterior”.

Cele mai citite

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...
Ultima oră
Pe aceeași temă