15.3 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăInternaționalBashar al-Assad a returnat Franței Legiunea de Onoare, prin intermediul Ambasadei României

Bashar al-Assad a returnat Franței Legiunea de Onoare, prin intermediul Ambasadei României

Pe rețeaua de socializare este postată şi o imagine în care decoraţia este predată prin Ambasada României, cea care reprezintă interesele franceze la Damasc.

Assad a fost decorat cu Legiunea de onoare în grad de Mare Cruce în 2001, de către preşedintele francez de la acea vreme Jacques Chirac, la puţin timp după ce liderul srrian a preluat puterea. Cabinetul preşedintelui francez  Emmanuel Macron a anunţat luni că este în curs “o procedură disciplinară pentru retragerea Legiunii de Onoare”.

Siria a precizat că decizia de returnare a decoraţiei survine participării Franţei la atacurile aeriene de la sfârşitul săptămânii trecute, care au vizat obiective având legătură cu armele chimice deţinute de regimul Assad. “Nu este o onoare pentru preşedintele Assad să poarte o decoraţie acordată de o ţară care este sclav al Statelor Unite, care susţin teroriştii”, susține Preşedinţia siriană.

Cele mai citite

Președintele COSR confirmă: „Șansele Simonei Halep de a primi un wild card la Jocurile Olimpice sunt importante”

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat că şansele Simonei Halep de a primi un wild card la Jocurile Olimpice...

Trei avioane F-16 cumpărate din Norvegia au ajuns în România

Trei aeronave F-16 Fighting Falcon achiziţionate de România de la Regatul Norvegiei au aterizat, astăzi, la Baza 71 Aeriană "General Emanoil Ionescu" de la...

De ce reconstrucția incluzivă a Romilor din Ucraina postbelică va fi o palmă pentru Putin

Acesta s-ar putea să nu pară momentul potrivit pentru a vorbi despre Romii din Ucraina. Conducerea țării se luptă să mențină sprijinul aliaților cheie....
Ultima oră
Pe aceeași temă