22 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăInternaționalBărbat din Londonderry inculpat cu privire la uciderea jurnalistei Lyra McKee

Bărbat din Londonderry inculpat cu privire la uciderea jurnalistei Lyra McKee

Bărbatul, originar din Londonderry, unde s-au petrecut faptele, urmează să fie prezentat în faţa justiţiei joi.

Alţi trei suspecţi au fost eliberaţi.

”Am spus mereu că un anumit număr de persoane a fost implicat, în afară de cel care tras, în noaptea în care Lyra a fost ucisă”, a subliniat, miercuri într-un comunicat, un reprezentant al poliţiei, Jason Murphy, adăugând ”căutarea de probe pentru ca atacatorul să fie prezentat în faţa justiţiei continuă”.

Suspectul a fost arestat marţi şi inculpat de omor, deţinerea unei arme cu intenţia de atenta la viaţă şi de revendicarea apartenenţei sale la o organizaţie interzisă.

Lyra McKee, în vârstă de 29 de ani atunci, a fost rănită mortal la 18 aprilie 2019 în cartierul catolic Creggan, la Londonderry – Derry pentru naţionaliştii irlandezi -, un oraş situat la frontiera irlandeză.

O grupare disidentă republicană, Noua IRA, şi-a recunoscut responabilitatea în moartea tinerei, într-o declaraţie pentru cotidianul The Irish News, argumentând că ea ”era alături de forţele inamice”, referindu-se la forţele de poliţie.

Moartea jurnalistei a provocat o emoţie puternică, retrezind amintirea ”Tulburărilor” care au sfâşiat provincia britanică Irlanda de Nord timp de trei decenii.

Aceste violenţe îi opuneau pe republicanii naţionalişti (catolici), susţinători ai reunificării Irlandei, şi pe loialişti unionişti (protestanţi), apărători ai rămânerii în Coroana britanică şi s-au soldat cu aproximativ 3.500 de morţi, înainte să se încheie prin Acordul de Pace din Vinerea Mare în 1998.

Cele mai citite

Ucraina s-a retras brusc din acordul cu Rusia, mediat de Turcia, privind cerealele

Rusia şi Ucraina au negociat două luni cu ajutorul medierii Turciei restabilirea înţelegerii care a permis până în iulie anul trecut exportul cerealelor ucrainene...

Donald Trump a afirmat că are „ o problemă reală” cu judecătorul din procesul său de la New York

Fostul preşedinte american Donald Trump a afirmat luni că are "o problemă reală" cu judecătorul la procesul său din New York, denunţând întreaga afacere...

Armata israeliană: victimele atacului de la consulatul iranian din Damasc erau teroriști angajați împotriva Israelului

Purtătorul de cuvânt al armatei israeliene a afirmat luni că victimele atacului care a vizat consulatul iranian la Damasc pe 1 aprilie erau "terorişti"...
Ultima oră
Pe aceeași temă