14.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăInternaționalBăncile elveţiene resping tentativele de confiscare a miliardelor saudite

Băncile elveţiene resping tentativele de confiscare a miliardelor saudite

Noua putere de la Riad, dominată de prinţul moştenitor Mohammed bin Salman, a făcut presiuni asupra mai multor deţinători de mari averi să-și  repatrieze banii din conturile elveţiene, pentru a-i confisca. Potrivit Financial Times, „bancheri elveţieni suspuşi” au afirmat că tentativele saudite de a pune mâna pe fondurile clienţilor lor au eşuat.

Arabia Saudită este unul dintre cei mai mari clienţi ai pieţei financiare elveţiene. La Geneva, rudele saudiţilor vizaţi de „lovitura anticorupţie” au declanşat  proceduri judiciare pentru împiedicarea transferului conturilor apropiaţilor spre Arabia Saudită.

„Nu este vorba de o operaţiune anticorupţie, este un război contra familiilor foştilor regi”, a declarat un om de afaceri saudit refugiat în Europa.

Bancherii au dat garanţii că niciun transfer nu va fi efectuat atâta vreme cât nu va fi confirmată voinţa liberă a clienţilor. Și le vor solicita să certifice că nu sunt constrânşi.

Aproape 400 membri ai elitei saudite, rude cu foşti regi, miniştri, ex-miniştri şi oameni de afaceri, deţinuţi din 4 noiembrie la hotelul de lux Ritz-Carlton din Riad, au fost eliberaţi în urma unor sume de răscumpărare. În cadrul acestei operaţiuni au fosr recuperate 107 miliarde dolari, potrivit procurorului general al regatului.

Oficial, este vorba despre recuperarea fondurilor celor care „au supt sângele ţării” beneficiind de facilităţi excesive şi de contracte suprafacturate sub domniile regilor Fahd (1982-2005) şi Abdallah (2005-2015). Dar apropiaţi ai ostaticilor au denunţat o acţiune arbitrară marcată de şantaj, ameninţări şi brutalităţi.

Epurarea lansată de prinţul moştenitor s-a încheiat, dar riscă să lase urme. Zeci de oameni de afaceri, prinţi şi foşti miniştri s-au refugiat în Europa, în special la Londra şi Paris.

Cele mai citite

Lion Capital și Bursa Română de Mărfuri inventează motive pentru a nu plăti dividende. Acționarii societăților controlate de Bogdan Drăgoi și Gabriel Purice, nemulțumiți

Numeroși acționari ai Lion Capital, fosta SIF Banat-Crișana, sunt nemulțumiți că societatea condusă de fostul ministru de finanțe Bogdan Drăgoi nu plătește dividende. O...

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...

Dan Podaru candidează din partea PER la funcția de primar al sectorului 1

Fostul consilier local Dan Podaru va fi candidatul Partidului Ecologist Român pentru funcția de primar al sectorului 1, după ce formațiunea sa politică, Alianța...
Ultima oră
Pe aceeași temă