-3.1 C
București
joi, 15 ianuarie 2026
AcasăInternaționalAustria: „Liber” pentru anchetarea liderului Partidului Libertăţii (FPO), Herbert Kickl

Austria: „Liber” pentru anchetarea liderului Partidului Libertăţii (FPO), Herbert Kickl

Parlamentul austriac a aprobat miercuri ridicarea imunităţii liderului Partidului Libertăţii (FPO), Herbert Kickl, la cererea Parchetului, care doreşte să-l ancheteze pentru o presupusă mărturie falsă, transmite Reuters.

Conservatorii, social-democraţii, liberalii din partidul Neos şi Verzii „au votat pentru”, a indicat Adunarea Naţională într-un comunicat.

Doar FPO al lui Kickl a votat împotriva acestei cereri, denunţând o manevră de „persecuţie” care vizează slăbirea formaţiunii care s-a plasat pe prima poziţie în alegerile legislative desfăşurate în septembrie.

Procurorii anticorupţie au formulat această cerere la jumătatea lunii noiembrie pentru a-l putea ancheta pe Kickl, suspectat că ar fi depus mărturie mincinoasă în aprilie în faţa unei comisii parlamentare însărcinate cu anchetarea utilizării abuzive a fondurilor publice sub guverne precedente.

Herbert Kickl a fost vizat din primăvară de acuzaţii de deturnare de bani publici pentru a plăti reclame în schimbul unei acoperiri media favorabile.

Alți trei deputați FPO au imunitatea ridicată

Parlamentul a decis, de asemenea, ridicarea imunităţii altor trei deputaţi FPO care au asistat în septembrie la înmormântarea unui fost ales al partidului lor, în cursul căreia a fost intonat un imn nazist.

Aceştia sunt acuzaţi de încălcarea unei legi din 1947 care pedepseşte pe oricine reconstituie partidul nazist, o organizaţie similară, propagă ideologia acestuia sau neagă crimele naziste împotriva umanităţii, în special Holocaustul.

Acest eveniment a stârnit indignare în ţara alpină, în ajunul alegerilor legislative.

Scrutinul a fost câştigat de partidul de extremă dreapta, o victorie istorică care, însă, nu i-a deschis porţile cancelariei.

În lipsa unor aliaţi pentru a forma un guvern, Herbert Kickl a fost exclus din negocierile purtate în prezent de cancelarul conservator Karl Nehammer cu social-democraţii şi liberalii.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații.A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" și, în anul 2024, „Crucea Casei Regale a României” pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

SUA, pe de o parte, și Danemarca și Groenlanda, pe de altă parte, sunt de acord că „nu s-a ajuns la un acord”

Discuțiile de la Washington privind viitorul Groenlandei s-au încheiat fără un acord, pe fondul unor poziții divergente între SUA, Danemarca și autoritățile de la...

Ciprian Ciucu vrea audit la STB. Soluția ar putea fi chiar insolvența

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunțat că va comanda un audit la Societatea de Transport București STB SA, iar dacă nu se...

Franța și Germania vor trimite trupe în Groenlanda. Ce misiuni vor executa

Armata franceză va trimite soldați în Groenlanda. „Primii operatori au sosit deja la fața locului”, a declarat o sursă militară pentru Le Figaro. Și...
Ultima oră
Pe aceeași temă