Am început concursul cu un singur gând: să câştig finala. Şi acum, revenind, mi-am dorit să trăiesc şi eu experienţa mersului pe jos printr-o comună, bătând din poartă în poartă, stând de vorbă cu oamenii locului. Eu am tras bileţelul cu zona Banat şi m-a bucurat foarte mult experienţa. Spun acestea, pentru că, în afară de temperatura destul de scăzută pe care am întâlnit-o în acea zonă (+2 grade), nimic nu m-a deranjat. Am avut ocazia să stau de vorbă cu părinţi, bunici, localnici întâlniţi întâmplător în drumul nostru.
Recunosc, candidata nu am ales-o cu sufletul. Am ales după criterii mai dure, „capitaliste”, având în vedere că cea aleasă de mine urma să vină în Bucureşti, în această junglă permanentă şi să concureze direct cu celelalte cinci fete alese din alte cinci zone ale ţării. M-a interesat să fie o frumuseţe cu personalitate, luptătoare şi cu mare dorinţă de a câştiga competiţia finală, aşadar decizia nu a fost deloc uşoară. A urmat apoi concursul propriu-zis, când finalistele au învăţat multe. Va fi o experienţă pe care nu o vor uita, cu atât mai mult cu cât fiecare probă prin care au trecut (atât de la mine, cât şi de la colegii mei) le-a solicitat la maximum. Şi au mai învăţat ceva foarte important şi anume să nu îşi pună bazele în bunătatea celor din jur. Toate fetele vin din zone în care lumea e mai comunicativă, mai caldă, mai de încredere…
Pentru finala din data de 2 mai am pregătit şampania. Că doar cea pe care am ales-o va câştiga finala, nu?