19.6 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăInternaționalAudi, amendată cu 800 de milioane de euro

Audi, amendată cu 800 de milioane de euro

„Din această cauză Audi Group îşi va reduce în mod semnificativ indicatorii de performanţă estimaţi pentru anul 2018”, a informat compania. Şi Volkswagen a anunţat că îi vor fi afectate câştigurile.

Audi a acceptat amenda şi nu va face apel împotriva deciziei, a precizat compania, care, procedând astfel îşi recunoaşte responsabilităţile pentru abaterile determinate.

Luna aceasta Volkswagen a renunţat la contractul încheiat cu CEO-ul Audi Rupert Stadler, investigat pentru implicare în scandalul emisiilor, conducerea companiei fiind preluată pentru moment de şeful vânzărilor Bram Schot.

Cele mai citite

Casa Albă a reprogramat întâlnirea anulată de Netanyahu de la Washington

Decizia vine în contextul în care Karine Jean-Pierre, secretarul de presă al Casei Albe, a anunţat că premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, a revenit asupra...

Imagini șocante cu soldații israelieni: se joacă cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene

Imaginile prezentate public şochează, pe fondul ofensivei israeliene pe care IDF o poartă din Gaza de câteva luni, ca răspuns la atacurile din 7...

Cinci legi au fost promulgate de președintele Iohannis. Chirițoiu rămâne șef al consiliului Concurenței până în 2026

Președintele Klaus Iohannis a promulgat în cursul zilei de azi cinci legi. Este vorba printre altele despre legea hărțuirii la locul de muncă, dar...
Ultima oră
Pe aceeași temă