13.1 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăInternaționalAtacul armat din Texas: Poliţiştii din liceul din Santa Fe au făcut...

Atacul armat din Texas: Poliţiştii din liceul din Santa Fe au făcut ce au putut

În masacrul de vineri din comunitatea rurală Santa Fe au mai fost rănite 13 persoane, printre care şi unul din poliţiştii şcolii, conform bilanţul revizuit în creştere de FBI.

Presa americană a identificat, printre cele zece victime, doi profesori şi un elev pakistanez venit printr-un program de schimburi şcolare.

Atacatorul, Dimitrios Pagourtzis, un elev în vârstă de 17 ani al şcolii, a fost inculpat pentru omor şi plasat în detenţie. El riscă pedeapsa cu moartea.

Îmbrăcat cu un pardesiu lung negru, sub care ascundea o puşcă şi un pistol, arme ce aparţineau tatălui său, Dimitrios Pagourtzis a intrat într-o sală de clasă vineri, în jurul orei locale 08.00 (13.00 GMT), a strigat ”Surpriză!”, după cum a povestit unul din cei prezenţi, şi a început să tragă.

Şeful poliţiei din districtul şcolar independent Santa Fe, Walter Braun, le-a declarat reporterilor că agentul său, aflat acum în stare critică, dar stabilă, precum şi un alt poliţist ”au tras” asupra agresorului. ‘Poliţiştii noştri au intrat şi au făcut ce au putut’, a declarat el.

”Exersăm permanent cu elevii şi cu personalul şi ei sunt pregătiţi să treacă la acţiune. Aceasta s-a văzut când cei doi poliţişti au deschis imediat focul”, a afirmat Braun, refuzând să dea alte detalii, de pildă câte gloanţe au tras ofiţerii.

Numeroase şcoli din SUA sunt deja dotate cu poliţişti înarmaţi, aşa cum sunt cei care au intervenit la Santa Fe.

Motivele care l-au împins pe tânărul Dimitrios să comită masacrul rămân deocamdată necunoscute. Unii din colegii lui au vorbit despre un adolescent liniştit, dar destul de singuratic.

Informaţii găsite ”în jurnalele sale de pe calculator şi telefon” arată că agresorul intenţiona să se sinucidă după atac, a declarat guvernatorul Texasului, republicanul Greg Abbott.

Accesul în liceu a fost interzis sâmbătă printr-un cordon de securitate al poliţiei, şi toate campusurile din district vor rămâne închise luni şi marţi.

Citând surse de poliţie, publicaţia New York Times afirmă că suspectul a mărturisit că i-a cruţat pe ”elevii la care ţinea pentru ca povestea lui să poată fi spusă”.

”Este momentul doliului”, a declarat congresmanul Randy Weber, arătându-se agasat de întrebările jurnaliştilor dacă securitatea nu ar fi fost mai mare dacă armele de foc nu ar fi fost atât de uşor accesibile. ”Nu uitaţi în ce stat vă aflaţi. Există mai multe arme în Texas decât în orice alt stat”, a afirmat el.

Potrivit AFP, este puţin probabil ca apelurile la o înăsprire a regimului armelor de foc să rezoneze în Texas aşa cum s-a întâmplat după masacrul dintr-o şcoală din Florida în urmă cu trei luni, când 17 persoane au fost ucise.

Administraţia Trump a dat atunci asigurări că va spori ajutorul pentru statele care vor să înarmeze poliţişti prezenţi în şcoli, o promisiune care are puţină susţinere din partea lumii profesorale.

Cele mai citite

Emma Răducanu, în sferturile de finală ale turneului de la Stuttgart

Britanica Emma Răducanu s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA 500 de la Stuttgart, după ce a învins-o în două seturi, cu...

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...
Ultima oră
Pe aceeași temă