13.3 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăInternaționalAtac armat în SUA. Un mort și 22 de răniți

Atac armat în SUA. Un mort și 22 de răniți

Principalul suspect (33 de ani), considerat autor al atacului, a fost împușcat mortal de către polițiști.

Un al doilea suspect a fost reţinut. Poliţia a descoperit mai multe arme, a anunţat procurorul Angelo Onofri.

“Ar fi putut fi cu siguranţă mult mai rău, dat fiind spaţiul înghesuit şi numărul de focuri care au fost trase”, a adăugat procurorul.

Şaisprezece victime au fost transportate de la spitalele din zonă, a anunţat Centrul Medical Regional şi Centrul Medical St. Francis. Printre victime se numără şi un băiat de 13 ani, aflat în stare critică.

Autorităţile au informat că aproximativ 1.000 de oameni se aflau în zonă, unde avea loc un festival de arte, atunci când a avut loc atacul. Intrările de la festival nu erau dotate cu detectoare de metale, a informat Onofri.

Potrivit presei din SUA, Festivalul de artă de la Trenton are o tradiție de 12 ani.

 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Cât timp ar trebui să dureze plimbarea câinelui?

Plimbarea zilnică a câinelui oferă numeroase beneficii pentru sănătatea mentală, emoțională și fizică pentru aproape toți câinii. Plimbările oferă exerciții fizice, care sunt bune...

Cât timp ar trebui să dureze plimbarea câinelui?

Plimbarea zilnică a câinelui oferă numeroase beneficii pentru sănătatea mentală, emoțională și fizică pentru aproape toți câinii. Plimbările oferă exerciții fizice, care sunt bune...

Marcel Ciolacu vrea să găsească o soluție cu ministrul Finanțelor pentru plata pensiilor înainte de Paști

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, lunea viitoare, va avea o întâlnire cu ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, şi cu alţi miniştri pentru a discuta...
Ultima oră
Pe aceeași temă