22.8 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024
AcasăInternaționalAsalt al talibanilor, la Kabul, asupra Ambasadei României

Asalt al talibanilor, la Kabul, asupra Ambasadei României

În pofida eforturilor comunității internaționale, situația din Afganistan rămâne deosebit de tensionată, alimentată de grupări tribale aliate cu jihadiștii Statului Islamic (regrupați în regiune), ostile prezenței străinilor în țară, ostile negocierilor cu americanii. De aproape un an, Washingtonul negociază cu reprezentanții talibanilor un acord de pace, un compromis prezentat de secretarul de stat american ca „iminent” și care ar pune capăt celor 18 ani de război, cel mai lung în care sunt implicate Statele Unite.

A doua zi după cea de-a 9-a întâlnire între talibani și americani, încheiată la Doha, în Qatar, pe 31 august, un tractor încărcat cu explozibil a fost detonat de șoferul-kamikaze în fața vastului complex Green Village (așa-numita „zonă verde”), din estul capitalei afgane, unde se află organizații umanitare, instituții internaționale și angajații acestora. După explozia care a lovit și o stație de benzină, mărind numărul victimelor (peste 21 de morți și 119 răniți), teroriști talibani au intrat în clădirea principală a reprezentanței diplomatice a României și au împușcat oameni la întâmplare, din păcate fiind ucis și un român, iar altul fiind rănit grav. Forțele speciale afgane au salvat 400 de locuitori, care au fost duși la loc sigur, iar șeful misiunii diplomatice a României și șeful structurii de pază a acesteia au fost transferați la o bază militară. Clădirea a fost grav avariată. 

În aceeași zi, emisarul american Khalilzad, aflat în Afganistan pentru a informa autoritățile despre progresele înregistrate în negocieri, s-a întâlnit cu președintele Ashraf Ghani și i-a prezentat un exemplar al proiectului de acord.

Înmulțirea atacurilor comise de talibani în Afganistan reflectă voința acestora de a angaja „o confruntare” cu guvernul nerecunoscut de aceștia. Potrivit documentului, în schimbul retragerii trupelor SUA, talibanii se angajează ca Afganistanul să nu mai poată fi folosit ca bază și tabără de antrenament a organizațiilor teroriste (sunt vizate Al Qaeda și gruparea jihadistă ISIS). În prezent, 14.000 de militari americani sunt prezenți pe solul afgan; retragerea lor va avea loc treptat și în următoarele șase luni vor fi închise cinci baze militare.

 

Viesparul afgan

 

Acordul de la Doha trebuie negociat între talibani și autoritățile afgane (niciuna dintre părți nerecunoscând legitimitatea celeilalte) și mai e nevoie și de aprobarea președintelui Donald Trump în persoană. Potrivit New York Times, Administrația Trump ia în considerare să încredințeze lupta contra terorismului pe teritoriul afgan milițiilor armate, plasate sub controlul CIA.

În teren situația este complicată: între 40 și 50% din teritoriul Afganistanului e în continuare disputat între forțele guvernamentale și talibani, mulți aliați cu facțiunile jihadiste. Al Qaeda se întărește în prezent în Afganistan și organizația teroristă fondată de Osama bin Laden „continuă să vadă această țară ca pe un sanctuar pentru liderii ei”, precizează un raport ONU, subliniind că Al Qaeda „a câștigat în putere acționând sub egida talibanilor în întreg Afganistanul”. Și chiar dacă talibanii ar dori să rupă legăturile cu Al Qaeda, situația nu va fi mulțumitoare, având în vedere că Afganistanul este țara care prezintă „cea mai mare concentrare regională de grupări teroriste din lume”.

Cele mai citite

Ucraina s-a retras brusc din acordul cu Rusia, mediat de Turcia, privind cerealele

Rusia şi Ucraina au negociat două luni cu ajutorul medierii Turciei restabilirea înţelegerii care a permis până în iulie anul trecut exportul cerealelor ucrainene...

Klaus Iohannis participă la reuniunea extraordinară a Consiliului European

Președintele României, Klaus Iohannis, va participa, în perioada 17-18 aprilie 2024, la reuniunea extraordinară a Consiliului European, care va avea loc la Bruxelles, Regatul...

Israelul și-ar fi amânat operațiunea de la Rafah (Gaza) pentru a se concentra asupra Iranului

Israelul și-ar fi "amânat" operațiunea militară din orașul Rafah, aflat în Fâșia Gaza, întrucât acum Israelul dorește să se concentreze asupra ripostei pe care...
Ultima oră
Pe aceeași temă