12 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăInternaționalArabia Saudită: Alianţa OPEC+ va fi funcţională 'pe termen lung'

Arabia Saudită: Alianţa OPEC+ va fi funcţională ‘pe termen lung’

În marja Congresului Mondial al Energiei de la Abu Dhabi, Abdulaziz bin Salman, care a preluat duminică mandatul de la Khalid al-Falih, le-a spus jurnaliştilor că nu vor exista schimbări ‘radicale’ în politica energetică a Arabiei Saudite, care se bazează pe consideraţii strategice, cum ar fi rezervele şi consumul de energie. Arabia Saudită este liderul de facto al OPEC. Abdulaziz bin Salman a ajutat la negocierea acordului privind reducerea producţiei cu 1,2 milioane bpd încheiat de Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol cu alte state din afara cartelului (Alianţa OPEC+).

Acordul, valabil până în martie 2020, este menit să sprijine preţul barilului de ţiţei şi să echilibreze piaţa. La bursa ICE Futures, cotaţia barilului de petrol Brent din Marea Nordului s-a tranzacţionat în ultimele săptămâni la aproximativ 60 de dolari, în scădere faţă de nivelul de vârf din 2019, de 75 de dolari, după ce avansul economic mai lent a eclipsat livrările mai reduse din ţările afectate de sancţiuni internaţionale – Iran şi Venezuela.

Alianţa OPEC+ va fi funcţională ‘pe termen lung’, a dat asigurări Abdulaziz bin Salman, care a cerut membrilor OPEC să îndeplinească ţintele convenite privind reducerea producţiei de ţiţei. Piaţa petrolului este afectată de diminuarea încrederii consumatorilor, dar aceste evoluţii nu vor afecta semnificativ cererea de ţiţei, a apreciat noul ministru saudit al Energiei. El se aşteaptă la o îmbunătăţire a perspectivelor economiei mondiale după rezolvarea disputei comerciale dintre SUA şi China. ‘Oamenii speculează în privinţa unei recesiuni globale, dar nu este nicio recesiune astăzi’, a declarat Abdulaziz bin Salman. Statele membre OPEC şi cele din afara cartelului furnizează aproape jumătate din petrolul folosit pe plan mondial.

Cele mai citite

Marmaris, Izmir sau Antalya: tu unde mergi vara aceasta?

Vrei să mergi vara aceasta în Turcia? Poate fi destinația ideală pentru o vacanță de poveste.  Vei putea face sporturi nautice, te vei relaxa la...

De ce să alegi călătoria cu autobuzul sau autocarul de la Bucureşti la Chişinău?

Călătoria cu autobuzul sau autocarul de la București la Chișinău poate fi o opțiune excelentă pentru cei care caută o modalitate confortabilă și accesibilă...

Marcel Ciolacu anunță construcția noului stadion Dan Păltinişanu din Timișoara. Ce capacitate va avea

Premierul Marcel Ciolacu anunță, joi, noi investiții în Timiș, respectiv construcția noului stadion Dan Păltinişanu, cu o capacitate de 30 de mii de locuri,...
Ultima oră
Pe aceeași temă