5.4 C
București
miercuri, 4 decembrie 2024
AcasăInternaționalAmbasadoarea Franței în Bulgaria, convocată să dea explicații pentru vorbele lui Macron

Ambasadoarea Franței în Bulgaria, convocată să dea explicații pentru vorbele lui Macron

Acesta a afirmat a spus că el preferă migranţii care vin legal din state precum Guineea sau Coasta de Fildeş decât grupurile de infractori bulgari sau ucraineni, relatează agenţia BTA, conform Agerpres.

În cadrul discuţiei avute cu ambasadoarea Franţei ca urmare a acestei convocări, vice-ministrul bulgar de externe Petko Doikov şi-a manifestat consternarea faţă de declaraţia făcută de preşedintele Macron în interviul acordat publicaţiei de dreapta Valleurs Actuelles şi care a provocat indignare în societatea bulgară, inclusiv în rândul cetăţenilor bulgari din Franţa, se arată într-un comunicat emis de MAE bulgar.

Oficialul bulgar a insistat la această discuţie că nu există vreun temei serios pentru afirmaţii de genul celor făcute de Macron. Relaţiile dintre Bulgaria şi Franţa – prieteni, parteneri şi aliaţi – sunt excelente, comunitatea bulgară în Franţa este foarte bine integrată, iar Bulgaria nu a primit din Franţa vreo atenţionare cu privire la infracţiuni grave comise de cetăţeni bulgari, se mai arată în comunicat.

Conform aceluiaşi text emis de MAE bulgar, ambasadoarea Florence Robine a exprimat regretul pentru situaţia creată şi a menţionat că afirmaţiile preşedintelui Emmanuel Macron au fost scoase din context şi incorect înţelese. ”Acestea nu se referă nicidecum la guvernul bulgar, la cetăţenii bulgari şi la lucrătorii bulgari, care sunt bine primiţi şi şi-au dovedit profesionalismul”, a spus ea.

Florence Robine a confirmat relaţiile bilaterale excelente dintre cele două ţări şi şi-a exprimat speranţa că se va continua aprofundarea acestora. ”Există o cooperare excelentă între ţările noastre – în domeniile educaţiei, culturii, economiei. Franţa va fi alături de Bulgaria şi va continua să sprijine eforturile Bulgariei în interiorul Uniunii Europene”, a mai afirmat ambasadoarea Franţei, conform MAE de la Sofia.

Conform interviului publicat de revista conservatoare Valeurs Actuelles, Macron a spus că îi preferă „pe oamenii care vin legal (în Franţa) din Guineea sau Coasta de Fildeş bandelor ilegale de bulgari sau ucraineni”.

În replică, preşedintele bulgar Rumen Radev a calificat declaraţiile lui Macron drept „de joasă speţă” şi „deloc nuanţate” şi a declarat că bulgarii sunt cetăţeni ai unei Europe unite şi că libertatea de mişcare este un drept al lor.

Macron l-a sunat sâmbătă seara pe premierul bulgar Boiko Borisov după ce în aceeaşi zi Ministerul Afacerilor Externe bulgar i-a cerut ambasadorului Bulgariei la Paris să înmâneze o notă de protest pentru declaraţiile polemice făcute de preşedintele francez. Borisov a declarat apoi că Macron l-a asigurat telefonic că nu i-a criticat niciodată pe cetăţenii bulgari.

Cele mai citite

Cristian Romero vrea să plece de la Tottenham! Radu Drăgușin ar putea deveni titular

Cristian Romero, fundașul argentinian al lui Tottenham, și-a exprimat dorința de a părăsi echipa londoneză, deschizând astfel ușa pentru Radu Drăgușin, care ar putea...

Rezultatele primului tur al alegerilor prezidențiale reflectă adâncirea disparităților sociale, avertizează mediul academic

Rezultatul neașteptat obținut de candidatul independent de extremă dreaptă, Călin Georgescu, care a acumulat peste 2,1 milioane de voturi (23% din total), scoate la...

Horoscop 5 decembrie 2024. Capricornii își pot îndeplini un vis

Horoscop 5 decembrie 2024. Astăzi poate fi momentul ideal pentru a-ți redefini planurile de viitor și pentru a începe noi capitole în viață. Fie...
Ultima oră
Pe aceeași temă