Dictatorul sudanez Omar Al-Bashir, ajuns la putere în 1989 printr-o lovitură de stat militară, a fost destituit joia trecută tot prin puci. Ministrul Apărării, Awad Mohamed Ibn Auf, a preluat conducerea unui „consiliu militar de tranziție“ care a anunțat arestarea lui Bashir și preluarea puterii pentru doi ani. Sudanezii care protestează de patru luni contra regimului ar fi trebuit să se bucure și să renunțe la manifestațiile uriașe. Bashir este recunoscut ca un dictator nemilos, fost protector al lui Osama bin Laden și al teroriștilor internaționali, șeful războiului sângeros în special împotriva populațiilor din sudul țării, apoi contra celor din Darfur. Din 2009 el este urmărit de Curtea Internațională de Justiție pentru crime contra umanității și crime de război în aceste regiuni.
Numai că, revoluția de la palat intervenită la Khartoum nu are nimic de a face cu schimbarea de regim sperată de opoziție de câteva luni. Bucuria înlăturării dictatorului a fost de scurtă durată și protestatarii, care s-au instalat în fața cartierului general al armatei din capitala țării, au fluierat discursul lui Ibn Auf în care anunța preluarea puterii de junta militară, suspendarea Constituției, dizolvarea guvernului și eliberarea deținuților politici. Dar și faptul că Bashir nu va fi deferit Curții Penale Internaționale. Manifestanții continuă presiunea asupra armatei și cer căderea dictaturii militare.
În exterior, ONU a cerut ca tranziția în Sudan să respecte „aspirațiile democratice“ ale poporului sudanez și Uniunea Africană a criticat „preluarea puterii de către armată“, estimând că „nu este răspunsul adecvat provocărilor“ țării. În ce îl privește pe Ibn Auf, care în ianuarie, evocând manifestațiile a cerut ca „șobolanii să intre în găurile lor“, a recurs din nou la amenințări, evident în termeni mai puțin brutali – cei care contestă puterea riscă represiunea.
Faptul că mișcarea protestatară a obținut o serie de victorii impunând noi concesii din partea liderilor militari ai țării a dus la renașterea speranței că țara poate scăpa de noi violențe după înlăturarea lui Omar Al-Bashir. După destituirea acestuia de către armată, după trei decenii la putere, în Sudan situația continuă să evolueze cu viteză. În mai puțin de 24 de ore, Ibn Auf a fost înlocuit de Abdel Fattah al-Burbane, inspector general al forțelor armate, respectat în sânul instituției dar necunoscut publicului. Generalii la putere s-au străduit să asigure comunitatea internațională și manifestanții asupra intențiilor lor și au promis să predea puterea unui guvern civil. Situația este fluidă și totul depinde de reacția liderilor militari.
Îngrijorare în regiune
În Algeria, după demisia președintelui Bouteflika și anunțarea de noi alegeri, protestatarii sunt din nou pe străzile din Alger, cerând înlăturarea sistemului instalat de fostul președinte în ultimele două decenii. În Sudan, după ce președintele Omar Al-Bashir, 75 de ani, a fost înlăturat pe 11 aprilie de generalii care nu par grăbiți să predea puterea civililor, manifestațiile uriașe continuă, sudanezii continuând să staționeze în fața cartierului său general din Khartoum. „Amintiți-vă că o semi-revoluție este o sinucidere completă“ – averti-zează pe Facebook Gamal Eid, o figură a mișcării egiptene de apărare a drepturilor omului și adaugă: „Nu lăsați armata să confiște rodul luptei voastre“.
Declarații hrănite de o tristă experiență. Orbiți de crezul în propria lor armată care a precipitat căderea lui Hosni Mubarak, în februarie 2011, protestatarii egipteni din piața Tahrir au abandonat, deschizând calea revenirii vechiului regim doi ani și jumătate mai târziu în persoana generalului Abdel Fattah Al-Sisi, astăzi președinte al Egiptului, pe care îl conduce cu mână de fier. Potrivit presei occidentale, regimul egiptean, născut dintr-o lovitură militară de stat în 2013, este îngrijorat de persistența revoltelor din lumea arabă, în special din Sudan, țară limitrofă. În martie, în timpul unei ceremonii militare transmisă la televiziune, șeful statului egiptean a avertizat populația contra „oamenilor care vorbesc despre situația economică și despre condițiile de viață și care duc propria țară spre pierdere“.
