Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Foto: arhivă

Alertă de securitate la Washington! Un avion a pătruns neautorizat în spațiul aerian

Autorităţile militare nord-americane au indicat marţi că au ridicat de la sol avioane de vânătoare ca răspuns la o intruziune aparent 'neostilă' în spaţiul aerian protejat de la Washington, ceea ce a dus la restricţionarea accesului la Casa Albă şi la Capitoliu, informează AFP.

Share

Redacția Online 0 comentarii

26.11.2019 - 20:42

'Avioanele noastre de vânătoare sunt la faţa locului. Aparatul (intrus) nu este considerat drept ostil în acest stadiu', a indicat într-o postare pe Twitter Comandamentul nord-american de apărare aerospaţială (NORAD), potrivit Agerpres.

Accesul la Casa Albă a fost pentru scurt timp restricţionat. 'Casa Albă a fost plasată în stare de alertă din cauza încălcării potenţiale a spaţiului aerian în regiunea capitalei federale', a explicat pentru AFP un purtător de cuvânt al serviciului de protecţie al preşedinţiei SUA.

'În jurul 08:27 (13:27 GMT), am fost alertaţi în legătură cu prezenţa posibilă a unui aparat în spaţiul aerian protejat', a adăugat poliţia de la Capitoliu, care, la rândul său, a 'luat măsuri de precauţie', decizând să restrângă accesul în Congresul american.

Aceste măsuri preventive au fost ridicate peste mai puţin de o oră, au declarat aceste surse.

Poliţia de la Capitoliu, citată de media, a explicat că aceste măsuri de securitate au fost declanşate de intruziunea unui aparat de zbor neautorizat în spaţiul aerian din capitala federală, supus unor restricţii întărite după atentatele de la 11 septembrie 2001.

'Responsabili ai mai multor agenţi monitorizează situaţia', a indicat în acelaşi timp NORAD, care nu a făcut precizări cu privire la aparatul intrus.

Spaţiul aerian al capitalei federale este supus unor restricţii puternice după atentatele de la 11 septembrie 2001, soldate cu aproape 3.000 de morţi. De atunci, capitala federală este protejată de numeroase baterii de apărare antirachetă şi avioane de vânătoare decolează cu regularitate. Dar, uneori, se întâmplă să rateze unele alerte. În 2015, de exemplu, apărarea aeriană a ratat 'bicicleta zburătoare' a unui sexagenar care a survolat capitala, aterizând la câteva sute de metri de Congres. Aşezat pe un scaun echipat cu rotor şi o elice, Doug Hughes venise să distribuie scrisori în care denunţa 'corupţia' sistemului politic american.

Comentarii