O stafie umbla prin presa romaneasca: e umbra insidioasa a ignorantei. In masura in care o putem vizualiza in forma ei cea mai comuna, aceea a lipsei de cultura, putem sa o intelegem, chiar daca nu vedem sanse de vindecare intensiva. Multi ziaristi incearca diverse tratamente, intre ei, Radu Paraschivescu, Alin Ionescu, Simona Tache, Petrisor Obae. Dar, demersul lor e o strigare in desert.
Ne-o demonstreaza si Traian Ungureanu (noiembrie 2006) vorbind despre radiografia generatiei expirate: „sistemul e raspandit si in presa, unde trivializarea si incompetenta sunt in mare ascensiune. Dedesubt lucreaza acelasi reflex profund antisocial: cumintenia corupta”. Este tot mai evident faptul ca, accelerata concentrare a presei in cat mai putine maini este premergatoare sau simultana actualelor concentrari politice de interese cu finalitatea profitului economic.
Papusarii din spatele sticlei
Micul ecran ne decoreaza peisajul cenusiu („La bloc”, evident) al lipsei noastre de ambitii. Pentru ca, posesori de atata ignoranta, nu putem avea aspiratii majore. Expatrierea ca forta de munca nu e un deziderat national justificabil prin „europenizare”, ci prin boli interne de sistem. S-a ajuns acolo incat presa legitimeaza zilnic ignoranta politica, ba mai mult, este fidela ei oglinda. Si mereu, televiziunile sunt campioane. Acest fapt a devenit realitate pentru ca televiziunea a devenit ordonatoarea principala a vietii in majoritatea familiilor, incepand cu anul 1960.
Politician-ziarist, un hibrid ciudat
Nici celalalt segment influent, presa scrisa, nu se lasa mai prejos, iar cuvantul de ordine este tabloidizarea. Consecintele politice sunt „inestimabile”: impunerea de non-valori, mondenizarea, chiar la nivel subcultural, scaderea generala a nivelului educational. Totul, la foarte multi bani si cu falsa justificare ca „acesta e trendul pietei, asta vrea populatia”. Realitatea ne demonstreaza faptul ca fortele dindaratul presei audio, video si scrise, sunt perfect constiente de ceea ce fac – o imensa manipulare. Nici urma de responsabilitate asumata sau de efort vizibil de decriptare a acestor mecanisme. Se vinde bine, si gata! Si, in fond, nu-i aceasta tinta majora a clasei politice din ultimii 17 ani? Asistam la un paradox vizibil: desi libertatea de expresie este evidenta in Romania, libertatea presei e aparenta, generata de interesele grupurilor economice si de putere. O presa de calitate inferioara, senzationalista si comerciala ajuta ignoranta sa se raspandeasca mai bine. Aceasta, in detrimentul actului informational de calitate. Cel putin doua din cele trei televiziuni majore, vin cu o stire importanta doar dupa o jumatate de ora de accidente, incendii, violuri si sange, la jurnalele din prime time.
Ziaristii si politicienii domina, e drept, arii diferite, dar au un singur scop: toti vor sa convinga. Si nici unul nu-si poate convinge auditoriul fara ajutorul devotat al celuilalt – interesant parazitism: politicienii nu au nici un interes sa se deconecteze de la imensul aparat al presei, fiecare parazitand copios pe trupul celuilalt, in detrimentul evident al votantului mediu.
IE vs IQ
De altfel, inteligenta nu e factor important pentru politicieni, ne spun studii recente. Biochimistul Radu Olinescu ne spune ca raportul dintre inteligenta emotiva si (IE) si coeficientul de inteligenta (IQ) e prezent in toate aspectele vietii. La persoane din industria divertismentului IE depaseste regulat IQ (Marylin Monroe, Elvis Priesley), la fel si la politicieni. Hitler, cu un IQ redus, dar cu o IE foarte ridicata, a ajuns la putere in 1933, intr-o Germanie cu un popor neafectiv. La fel, Kennedy, Reagan si Clinton, iar la noi, Basescu, Dragomir, Vadim si, venind vijelios din urma, Becali, oameni la care emotia bate adesea ratiunea. Multi ziaristi, preponderent din televiziuni, le calca pe urme.
Ce ar fi de facut pentru diminuarea ignorantei din presa? Poate, cateva actiuni radicale chiar la geneza noilor ziaristi – la catedrele de jurnalistica. Astfel am scapa de forme distructive prin limbaj, de sensuri precare, de manipulari ce induc ceata in constiinta publica. Subalternii docili ai trusturilor de presa sunt, in fond, primii dezinformati. O programa „ideala” la facultatile de jurnalism ar putea aduce corectii, macar la viitorii oameni de presa. Studiile ar putea acoperi: 1. psihologia receptorului de presa – viitorii ziaristi trebuie sa stie sa delimiteze fenomene si personalitati tinand de normalitate, de cele care sufera procese de alienare; 2. mecanisme decizionale primare – ce interese stau la baza unei anume hotarari a decizionalilor, atunci cand hotararea are efecte asupra unui mare numar de oameni (studii juridice, economice, de management); 3. comunicatiile si puterea – despre efectele tuturor formelor de comunicare moderne; 4. tehnici de inregistrare rapida a informatiei si de pluriatentie constructiva; 5. interculturalitate – in detrimentul prejudecatilor proprii sau induse; 6. aleatoriu si determinism in politica etc. Poate ca astfel libertatea presei ii va servi nu doar pe cei care sunt deja liberi…
