Foto: youtube

600 de oameni au rămas blocaţi într-un tren, toată noaptea, în Japonia

Circa 600 de pasageri au rămas blocaţi peste noapte într-un tren pe coasta Mării Japoniei, după ce o furtună de zăpadă a adus ninsori abundente în regiune, a informat presa locală vineri, citată de DPA, informează Agerpres.

Mihai Diac 0 comentarii

Actualizat: 12.01.2018 - 09:53

O persoană a fost dusă la spital şi patru au fost luate, după ce au acuzat că li s-a făcut rău, din trenul cu patru vagoane, blocat între staţiile Tokoji şi Obiori din prefectura Niigata de joi seara, a raportat postul NHK.

Operatorul feroviar a oferit hrană şi băuturi pasagerilor blocaţi în primele ore ale zilei de vineri, a adăugat NHK.

Potrivit operatorului, pe moment nu este sigur când va fi reluat serviciul feroviar, însă operaţiunile de dezăpezire sunt în curs de desfăşurare.

Furtuna a adus căderi masive de zăpadă în multe părţi ale Japoniei, iar autorităţile au avertizat locuitorii cu privire la producerea condiţiilor de viscol, întreruperea traficului şi riscul de avalanşe.

Comentarii

loading...
Loading...
loading...