470 milioane euro pentru siguranță rutieră în Grecia

Banca Europeană de Investiții a aprobat schema grecească de siguranță rutieră. Investițiile vizează creșterea siguranței rutiere într-o țară cu peste 7.000 de puncte negre unde au loc accidente de circulație soldate cu morți și răniți.

Share

Petronel Tudor 0 comentarii

Actualizat: 30.11.2020 - 13:09

Fondurile de 235 milioane euro primite de la BEI vor completa sursele guvernamentale și vor asigura achiziția și montarea de bariere de siguranță, suprafețe antiderapante, sisteme de avertizare a pericolelor și marcaje în zonele vulnerabile de pe șoselele din Grecia, investiții prin care se urmărește scăderea numărului de persoane decedate și rănite grav în urma accidentelor rutiere.

„Îmbunătățirea siguranței rutiere în toată Grecia este o prioritate națională, iar BEI un partener cheie pentru implementarea cu succes a planului strategic național și regional de siguranță rutieră. Noul sprijin financiar de 235 milioane EUR convenit între Banca Europeană de Investiții și Egnatia Odos S.A. va reduce riscul de accidente în orașele grecești, zonele rurale, districtele montane și pe insulele grecești. Cooperarea strânsă dintre experții rutieri greci și BEI în timpul pregătirii acestui proiect asigură că acesta va viza cele mai periculoase locuri din rețeaua rutieră națională.”, a anunțat Kostas Karamanlis, ministrul grec al Infrastructurii și Transporturilor.

Operatorul rutier național Egnatia Odos s-a angajat să îmbunătățească infrastructura rutieră în 7.000 puncte periculoase situate în 11 regiuni ale Greciei.

Împrumutul acordat de Banca Europeană de Investiții pe o perioadă de 15 ani, în valoare de 235 milioane euro, garantat de Guvernul din Grecia, reprezintă prima finanțare directă pentru Egnatia Odos de când BEI a sprijinit investițiile în transporturi în Grecia.

Colaborarea dintre Banca Europeană de Investiții și Grecia durează din 1967. Peste 13 miliarde euro au asigurat finanțarea pe termen lung a investițiilor rutiere, feroviare, aeriene și maritime în toată Grecia. Pe lista obiectivelor de investiții apar metroul din Atena, aeroporturile din Atena, Salonic și Heraklion, extinderea Portului Pireului și autostrăzile naționale cheie.

Comentarii