7.9 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăInternațional20 de morți și 48 de răniți, în urma unuiatentat, în Pakistan

20 de morți și 48 de răniți, în urma unuiatentat, în Pakistan

Conform ministrului de Interne din Balucistan, Zia Ullah Langu, care a comunicat noul bilanţ, două dintre victime sunt copii.

Şeful poliţiei provinciale menţionase anterior 16 morţi şi 30 de răniţi. Opt dintre persoanele decedate erau din minoritatea şiită hazara, iar printre victime se numără şi un membru al forţelor de securitate.

O facţiune a talibanilor pakistanezi a revendicat atacul, realizat, potrivit acesteia, în colaborare cu gruparea extremistă sunită Lashkar-e-Jhangvi, responsabilă cu numeroase atacuri contra şiiţilor din Pakistan. Lashkar-e-Jhangvi nu a revendicat totuşi direct atentatul.

Conform unui poliţist aflat la post în piaţă, locul era plin de oameni la momentul exploziei, care s-a produs dis-de-dimineaţă. Fragmente umane puteau fi văzute la locul atentatului, în timp ce răniţii strigau după ajutor, a constatat un corespondent AFP.

“Încărcam o camionetă şi am auzit un imens ‘bang’. Mi s-a părut că pământul s-a scuturat sub mine şi am căzut”, a povestit pentru AFP Irfan Khan, într-un spital din Quetta, unde primea îngrijiri pentru răni uşoare. “Era un fum negru dens şi nu puteam să văd nimic”, se simţea doar mirosul de “carne arsă”, a adăugat el. “Auzeam oamenii ţipând după ajutor, ceea ce şi eu am făcut”, a mai spus acesta.

Potrivit EFE, Quetta, capitala provinciei Balucistan, este una din localităţile cele mai conflictuale din Pakistan, aici fiind prezente grupări armate separatiste, facţiuni talibane şi grupări jihadiste.

În iulie anul trecut, 149 de oameni au murit într-un atentat în această provincie la un miting de campanie din cadrul alegerilor generale, în cel mai grav atac din istoria ţării.

Violenţa teroristă s-a diminuat considerabil în Pakistan de când armata a lansat o operaţiune în zonele tribale din nord-vest, în iunie 2014, care a fost extinsă apoi în restul ţării.

În respectiva acţiune, au fost ucişi 3.500 de presupuşi terorişti, potrivit datelor armatei care nu au putut fi verificate din surse independente.

Cele mai citite

Motivul incredibil pentru care Israelul a blocat ajutoare cruciale pentru Gaza

Israelul a blocat ajutoare cruciale din motive de securitate insuficiente, a declarat șeful unei organizații de caritate care încearcă să trimită echipamente în Gaza,...

Real Madrid își continuă drumul către titlul cu numărul 15 în Liga Campionilor. Va întâlni pe Bayern Munchen în semifinale

Real Madrid s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Manchester City cu scorul de 4-3, la loviturile de...

Belgia și Cehia vor ca UE să dea noi sancțiuni împotriva influenței Rusiei în viitoarele alegeri europene

Belgia şi Cehia cer ca Uniunea Europeană să adopte noi sancţiuni pentru a contracara influenţa Rusiei în viitoarele alegeri europene, după ce mai multe...
Ultima oră
Pe aceeași temă