23.9 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăInternațional10 ani de închisoare pentru un tânăr israeliano-american autist

10 ani de închisoare pentru un tânăr israeliano-american autist

Arestarea tânărului, astăzi în vârstă de 20 de ani, a suscitat o atenţie considerabilă în 2017, ameninţările sale alimentând speculaţiile cu privire la ascensiunea antisemitismului în SUA în urma alegerii preşedintelui Donald Trump.

Între 15 aprilie 2015 şi 8 martie 2017, cu circa două săptămâni înainte de arestarea lui, tânărul ‘a sunat în jur de 2.000 de instituţii, şcoli, centre comerciale, posturi de poliţie, spitale, instituţii evreieşti şi instituţii publice etc., ameninţându-le cu iminenţa unui atac terorist’, precizează tribunalul pentru minori din Tel Aviv în verdictul său. ‘El spunea că la faţa locului se află o bombă’, pentru a determina evacuarea, au menţionat judecătorii. Tânărul acţiona, de asemenea, prin mesaje electronice.

Avocaţii tânărului arestat au pledat că, fiind autist şi suferind de o tumoră pe creier, el nu era conştient de gravitatea faptelor sale.

Tribunalul a recunoscut autismul lui, însă a subliniat că tânărul ‘are un coeficient de inteligenţă ridicat şi înţelege foarte bine importanţa gesturilor sale’.

Cele mai citite

Dezvăluiri din viața artistei Anna Lesko. După cinci ani de singurătate, cântăreața rupe tăcerea

Anna Lesko s-a "dezbrăcat" de cuvinte la podcastul "Fain și Simplu" moderat de Mihai Morar. Artista a vorbit despre viața ei personală, regrete și...

Deca recunoaște că supune elevii la șocuri?

Reziliență -capacitatea cuiva de a reveni la normalitate după suferirea unui șoc (economic, emoțional etc.) Folosit in discipline precum psihologie, ecologie, inginerie, înseamnă capacitatea de...

Explozie la Rafinăria Petromidia! Autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție

O explozie s-a produs, vineri, la Rafinăria Petromidia, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea”, explozia...
Ultima oră
Pe aceeași temă