23.9 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăHealth & Fitness3 mituri despre aparatul dentar pe care NU trebuie să le mai...

3 mituri despre aparatul dentar pe care NU trebuie să le mai crezi

Dacă te confrunți cu probleme dentare specifice, uneori este posibil doar ca aparatul dentar să fie soluția care te poate ajuta. Cu toate acestea, se prea poate să fi auzit diferite mituri care, de altfel, să-ți fi influențat decizia, ajungând în cele din urmă chiar să te temi și să consideri fără sens purtarea unui aparat dentar. Iată 3 mituri despre aparatul dentar pe care NU ar trebui să le mai crezi.

1.      Aparatele dentare sunt doar pentru copii

Nimic mai departe de adevăr, deoarece aparatul dentar poate fi purtat și de către adulți. Un zâmbet minunat se poate obține la orice vârstă. Foarte mulți adulți au nevoie de un tratament ortodontic și, de fapt, conform statisticilor, există foarte mulți adulți care își pun aparat dentar, decât copii.

Este ca și cum ai spune că dacă nu ți-a erupt maseaua de minte încă din copilărie, atunci nu se va mai întâmpla niciodată – ceea ce, iarăși, este fals. Dacă ai probleme cu dinții, bineînțeles că este recomandat să te adresezi unui medic stomatolog cât mai devreme. Cu toate acestea, mai bine mai târziu, decât niciodată, nu?

2.      Aparatul dentar va declanșa detectorul de metale din aeroport

Acest lucru nu este adevărat, deoarece aparatele dentare sunt realizate din materiale foarte ușor, biocompatibile cu organismul. De altfel, nici nu-ți vei spori șansele de a fi lovit de fulger în timp ce plouă. Există foarte multe opțiuni când vine vorba de aparatele dentare care depășesc opțiunile clasice.

Spre exemplu, poți purta chiar un aparat dentar invizibil – nu doar că nu se va vedea, dar nici nu vei simți că, într-adevăr, îl porți. Cu toate acestea, își va face efectul scontat, constituind un remediu eficient pentru tipul de problemă cu care te confrunți: spații interdentare sau dinți care nu sunt drepți.

3.      Purtarea unui aparat dentar este dureroasă

Este absolut normal ca la prima montare sau ajustare să simți un mic disconfort, însă majoritatea oamenilor consideră că purtarea aparatului dentar este absolut confortabilă. Aparatele dentare moderne și firele ortodontice sunt dezvoltate cu ajutorul tehnologiei avansate, funcționând mai eficient ca niciodată.

Evident, va trebui să ai grijă cu duritatea alimentelor pe care le mănânci și consistența pe care o au, dar fără a face sacrificii semnificative când vine vorba de micile plăceri ale vieții. Cu toate acestea, odată ce te obișnuiești, nici nu vei mai simți că porți aparat dentar. Senzația de la început este cea care îți jenează puțin masticația și vorbirea, dar, cu timpul, va fi imperceptibilă. Aparatele dentare reprezintă soluții pentru diferitele tipuri de probleme stomatologice cu care te confrunți. Pentru a avea zâmbetul la care ai visat întotdeauna și pentru a păși cu încredere în lume, nu ezita să apelezi la un medic stomatolog care să te ajute și să te îndrume spre soluțiile cele mai eficiente. Sănătatea dinților este în concordanță directă cu funcționarea optimă a sistemului digestiv, deoarece masticația corectă asigură absorbția eficientă a principiilor alimentare conținute în mâncare.

Cele mai citite

Duel între Danielle Collins şi Elena Rîbakina în finala turneului WTA de la Miami

Finala WTA 1.000 de la Miami le va pune față în față pe americanca Danielle Collins şi kazaha Elena Rîbakina, ambele jucătoare câștigându-și semifinalele...

România aniversează 20 de ani de apartenență la NATO. Mesajul președintelui Klaus Iohannis

La celebrarea a 20 de ani de la aderarea României la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord, președintele Klaus Iohannis a declarat că NATO este...

Declarațiile lui Cristiano Bergodi, înainte de Universitatea Craiova – Rapid

Cristiano Bergodi, antrenorul Rapidului, spune că formaţia sa trebuie să joace cu încredere şi curaj pentru a câştiga toate cele trei puncte în meciul...
Ultima oră
Pe aceeași temă