La Paris a avut loc saptamana aceasta una dintre cele mai secrete si exclusiviste prezentari de moda din toate timpurile: ultima colectie realizata de regretatul designer Alexander McQueen.
In show-ul privat au fost prezentate piesele pe care designerul britanic a apucat sa le finalizeze inainte cu o saptamana de sfarsitul sau fulgerator, la numai 40 de ani, survenit in urma cu o luna. "Una dintre cele mai grele pierderi ale lumii modei lasa mostenire un brand puternic, pe care Casa Gucci promite sa il duca mai departe", titreaza presa de specialitate. Spectacolul a inceput cu un scurt omagiu adus geniului lui McQueen, sustinut voiceover de un alt designer, britanicul Hussein Chalayan.
Cu toata stralucirea de la Paris afisata cu prilejul Saptamanii Modei, spectacolul adus in memoria lui McQueen prilejuit de prezentarea colectiei sale toamna/iarna 2010/2011 a avut un efect neasteptat asupra tuturor celor care au avut privilegiul sa-l urmareasca in direct. Din randul presei de specialitate au fost aproximativ 12 jurnalisti.
Au fost prezentate 15 piese intr-un show privat care, in opinia specialistei in moda de la publicatia britanica The Telegraph, Hilary Alexander, a parut ca un requiem. Modelele au avut o puternica tenta religioasa, de inspiratie bizantina, mai noteaza jurnalista, ce aminteau de creatiile lui Botticelli sau Hieronymus Bosch. Alti specialisti au regasit abilitatea designerului de a imbina arta vechilor maestri cu noile tehnologii in materie.
Manechinele au defilat intr-un spatiu pretentios, care probabil ca ar fi fost pe gustul disparutului, respectiv in Hôtel de Clermont-Tonnerre, cladire de secol XVIII, acum protejata ca monument istoric. Cladirea face parte dintr-un conglomerat de lux francez, PPR SA, care impreuna cu Grupul Gucci detine 51% din brandul Alexander McQueen.
Sapte modele au prezentat tinute ce pareau coborate de la curtea regelui, aurite si pretentioase intr-o maniera pentru altii baroc, adevarate lucrari de opera tarzie. Modele vii, dramatice si evocatoare accentuate de broderii grele, aurii, somptuoase aplicate pe satin plin, de tip jacard, pe care erau tesute imagini cu ingeri sau aripi de ingeri. Lungimea drapata este scurta, bratele – acoperite de modele aurii, impodobite ca niste vitralii. Partea intunecata din viziunile lui McQueen a fost evidentiata prin mantiile spectrale, etajate si lungi, incrustate cu tigrii aurii si broderii heraldice, dar si de capele cardinal ca niste coloane asortate la rochii pline de paiete. Capetele manechinelor au fost infasurate in panza pictata in vopseluri argintii sau aurii, unele impodobite cu pene sau insertii stralucitoare.
Designerul a asortat la aceste tinute regale cizme scurte sau botine cu talpi si tocuri pe care s-au aplicat mici insertii in filigran de aur. Cizmele inalte, peste genunchi, din piele neagra au fost de mare efect.
Ultima aparitie a show-ului a fost un model cu un guler mare, amplu, la o jacheta lunga, lucrata manual, careia i s-au atasat pene aurii. Pe dedesubt se ivea o fusta din tul alb brodata cu fir auriu. Frumusetea creatiei a starnit soapte de genul "mai mult, nu exista", a mentionat Hilary Alexander, care a atras atentia ca atmosfera a fost incarcata emotional si gratie interpretarii sobre a sopranei de origine germana Simone Kermes, intensificand astfel momentul de solemnitate.
Pe langa atributul de exclusiv, show-ul cu ultimele creatii realizate de designerul britanic si-a mai castigat notorietatea unei demonstratii de virtuozitate si opera de arta, punctand dureros scurta, dar prolifica trecere prin viata a celui care a fost Alexander McQueen. Potrivit lui Robin Givhan, specialista in moda de la Washington Post, fiecare model a fost solemn. Ea a adaugat ca "au fost 15 spectacole de virtuozitate", iar pe wwd.com se comenta ca "fiecare piesa este unica, asa cum a fost el". Imagini de la ultimul spectacol au strabatut lumea prin intermediul twitter-ului.