13.9 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăGDPRTratamente naturiste pentru afecţiunile din sezonul cald

Tratamente naturiste pentru afecţiunile din sezonul cald

Stăm de ceva vreme cu bagajele la uşă pregătiţi din clipă în clipă să plecăm în concediul mult aşteptat. Valizele sunt neîncăpătoare, totul a fost pus la punct pentru săptămânile libere pe care le petrecem la munte, la mare sau aventurându-ne prin ţări exotice.

Fără a dori să ştirbim sentimentul de anticipaţie, trebuie totuşi să atragem atenţia asupra unor afecţiuni specifice verii, care pot transforma o vacanţă de vis într-un concediu medical. Ar fi bine să putem strecura alături de rogojină, sau de crema de protecţie solară şi câteva produse care să ne ajute în caz de urgenţă sau să aibă rol de prevenţie.

Iată câteva dintre cele mai comune afecţiuni care pot atenta la bunul mers al concediului şi remediile naturiste pe care vi le propunem pentru acestea:

1. Arsurile solare

Câteodată crema de protecţie solară nu face faţă razelor soarelui. Dacă stăm prea mult la plajă, mai ales în intervalul orar 11.00 – 16.00, riscăm să suferim de usturimi la nivelul pielii, să ne înroşim şi iritam, iar în unele cazuri mai rămânem cu urme inestetice pe piele. Problema, însă, nu este că trecem printr-o insolatie sau că suferim o arsură, afecţiune pe care a avut-o oricine cel putin o dată în viaţă, ci faptul ca persoanele care au trecut prin asta de mai multe ori la rând îşi dublează riscul de a face cancer de piele.

Arsurile solare se pot trata în numeroase feluri, iar unul dintre cele mai eficiente este uleiul de sunătoare. Acesta este un tratament care se poate prepara simplu, acasa din jumătate de litru de ulei de măsline la care se adaugă cinci linguri de pulbere de sunătoare. Acestea se pun într-un borcan şi peste ele se adaugă două linguri de pulbere de flori de muşetel şi două de pulbere de mentă. Se lasă la macerat la soare timp de 10 zile. Soluţia obţinută se trece prin tifon şi se colecteaza în mai multe recipiente mici. Este important ca aceste recipiente să fie închise la culoare. În caz de arsuri, aplicaţi uleiul pe locurile afectate de câte ori este nevoie.

Un alt remediu pentru arsuri este oţetul. Acesta este eficient datorită conţinutului mare de acid acetic având ca efect calmarea durerii, mâncărimilor şi iritaţiilor. Se toarnă pe şervete de hârtie şi se aplică direct pe zonele afectate şi se lasă până se evaporă.

2. Cancerul de piele

Cancerul de piele este poate cea mai gravă boală pe care o putem face în timpul sezonului cald. Melanomul, una dintre formele acestei afecţiuni, este cel care face cele mai multe ravagii şi are o rată a mortalitaţii foarte ridicată. Este important mai ales pentru persoanele cu o piele deschisă la culoare să se ferească de arsurile solare şi să folosească un tip de cremă de protecţie solară cu SPF cât mai mare. Inutil de menţionat că, în cazul în care au existat în trecut rude care au avut acest tip de cancer, acele persoane trebuie să fie mult mai prudente cu timpul pe care îl petrec expuşi la raze ultraviolete.

Recomandarea medicului este să fim foarte prudenţi cu timpul petrecut direct expuşi la razele soarelui fie la mare, munte sau oraş şi să tratăm orice insolaţie sau arsură din timp şi să consultăm medicul cât de repede posibil pentru a preveni această boală gravă.

3. Insolaţia

Nu trebuie confundată cu arsurile solare. Insolaţia are ca simptome durerile de cap, usturimea pielii, înroşirea acesteia şi, în cazurile mai grave duce la frisoane şi la febră acută. Pentru a o preveni este important să nu staţi la plajă sau să mergeţi prin soare cu capul descoperit, mai ales în intervalul 12.00 – 16.00 când razele ultraviolet sunt foarte puternice. În cazul în care faceţi insolaţie, consumaţi foarte multe lichide, minim 3 litri pe zi. Un remediu arhicunoscut este iaurtul gras cu care trebuie să vă daţi pe pielea înroşita, dar mai sunt şi alte tratamente naturiste pe care le aveţi la dispoziţie. Unul dintre ele este sucul de mere amestecat cu miere şi sare de bucătărie. La un pahar de suc de mere adăugaţi 1 linguriţă de miere şi un vârf de cuţit de sare. După fiecare pahar de suc consumaţi un pahar de apă minerală cu o linguriţă de bicarbonat de sodiu în ea. Durerile de cap, vertijurile şi frisoanele se pot trata cu ceai de măghiran şi chimen.

4. Probleme cauzate de aerul condiţionat

Oricât ne-am dori, nu toată lumea poate pleca în timpul verii în concediu, dar asta nu înseamnă că pentru aceştia vara nu poate fi periculoasă. Temperaturile ridicate, greu de suportat, ne tenteaza să menţinem pe cât posibil aerul condiţionat pornit, iar răcoarea îmbietoare, ne face să uităm că acesta nu este tocmai sănătos pentru noi. Persoanele care suferă de orice formă de reumatism, dacă stau într-o încăpere cu aer condiţionat prea mult timp pe zi, vor acuza dureri ale coloanei şi ale articulaţiilor mari. Ochii sunt şi ei foarte sensibili la aerul condiţionat şi putem ajunge la iritaţii oculare severe. Un alt aspect demn de luat în calcul când vine vorba de aparatele de aer condiţionat este acela că joacă rol de purtător pentru bacterii şi infecţii, sau pot chiar ele genera la rândul lor altele dacă filtrele nu sunt bine curăţate.

Atenţie la problemele cardiovasculare

Exista o categorie de persoane care ar trebui sa fie mult mai pudente in timpul sezonului cald spre deosebire de ceilalti, si anume persoanele care sufera de afectiuni cardiovasculare. Orice temperature care depaseste peste 30 de grade Celsius poate fi periculoasa si cauzeaza de la discomfort la hipertensiune sau chiar atacuri deosebit de grave. Vasele de sange se dilata la caldura ceea ce duce la o scadere a tensiunii in artere, astfel ca inima ajunge sa bata chiar si de doua ori mai rapid. Nevoia de efort suplimentar depus de inima pentru a pompa sange catre organe si catre zonele marginale ale corpului este foarte mare si riscurile de infract miocardic de agravează.

Esential in perioada aceasta este sa va hidratati si sa purtati haine racoroase si comode. Pe langa aceste indicatii se mai recomanda consumul zilnic a doua lingurite de pulbere de vasc. Este un tratament care se face timp de doua luni, cu cate 15 zile pauza. Acest tratament scade gradual tensiunea si o stabilizeaza in timp. Cei care au tensiunea oscilanta pot adauga in acest tratament si o linguruta de pulbere de rozmarin.

Cele mai citite

Un rapper iranian a fost condamnat la moarte

Rapper-ul iranian Toomaj Salehi a fost condamnat la moarte astăzi, 24 aprilie 2024. Starul este acuzat că are legătură cu tulburările din Iran din...

Premierul spaniol Pedro Sanchez ia o pauză de la îndatoririle publice: „ Am nevoie să mă opresc şi să mă gândesc”

„ Am nevoie să mă opresc şi să mă gândesc”, a spus Sanchez într-o scrisoare împărtăşită pe contul său de pe platforma X. „Am...

Găgăuzia vrea ca Republica Moldova să fie în uniunea economică a Rusiei, nu în UE

Guvernatoarea Găgăuziei - regiune autonomă a Republicii Moldova - a declarat că Republica Moldova ar trebui să facă parte din Uniunea Economică Eurasiatică, alături...
Ultima oră
Pe aceeași temă