O substanta din ceaiul verde s-ar putea dovedi eficienta in combaterea contaminarii cu maladia SIDA pe cale sexuala, potrivit unui studiu german, publicat de revista Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS), citat de AFP si Mediafax.
Studiul, efectuat de Universitatea Heidelberg si de Institutul pentru virologie experimentala din Hamburg, a demonstrat ca substanta Epigallocatechin (EGCG), un polifenol sau tanin vegetal continut de ceaiul verde, are capacitatea de a inhiba o anumita proteina din sperma, care este folosita ca mijloc de propagare de virusul HIV.
Din acest motiv, cercetatorii au presupus ca prin includerea unui inhibitor, ca agent microbicid, ar putea sa obtina rezultate bune in incercarea de a impiedica transmiterea maladiei SIDA pe cale sexuala. Ei au demonstrat ca prin aplicarea locala, la femei, a unei solutii pe baza de polifenol de ceai verde (EGCG) se poate obtine o "anihilare de o maniera eficienta a proprietatii de propagare a infectiei".
Tinand cont de faptul ca majoritatea celor 33 de milioane de seropozitivi din lume au fost infectati cu HIV in urma unor relatii heterosexuale si ca 96% din noile cazuri de contaminare apar in tarile sarace, oamenii de stiinta sunt de parere ca descoperirea proprietatilor inhibitoare ale compusilor din ceaiul verde reprezinta o solutie "promitatoare".
Substanta EGCG pare sa fie un supliment promitator pentru microbicidele antiretrovirale cu scop de limitare a transmiterii maladiei SIDA pe cale sexuala, se concluzioneaza in finalul acestui studiu. EGCG din ceaiul verde a fost deja recunoscut peste proprietatile sale antitumorale, antioxidante, antibacteriene si antivirale.