2 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăGDPRModelul Silicon Valley, seren in fata temutei crize

Modelul Silicon Valley, seren in fata temutei crize

In timp ce economia mondiala este in criza, California, in faliment, dinamismul si fierberea de la Silicon Valley raman intacte. Nu se inregistreaza nici cea mai mica urma de incetinire in valea care se intinde pe 80 de km, din sudul orasului San Francisco pana la Cupertino, fieful companiei Apple.

Cu iPhone in mana, MacBook in apropiere, conectati in permanenta la "prietenii" lor pe Facebook si Twitter, postand clipuri video pe YouTube, tinerii intreprinzatori care populeaza valea tin de ceea ce numeste "generatia Y". Crescuti cu mesageria online, acesti tineri de 18-30 de ani "twitteaza" toata ziua si se scalda in cultura conexiunii permanente si a imediatului. Retelele sociale au luat o asemenea amploare, incat depasesc e-mail-ul.

La terminarea studiilor la Universitatea Stanford (unde un an scolar costa 50.000 de euro), toti se gandesc sa descopere o noua aplicatie pentru iPhone sau Facebook. In cadrul fbFund, un incubator de afaceri care dispune de 10 milioane de dolari si pe care l-a lansat Facebook, abunda idei de la cele mai nebunesti la cele mai convingatoare: de la o aplicatie pentru cresterea unui copil virtual pe Facebook, folosirea in comun a masinii, pana la rezervari de calatorii sau sisteme de supraveghere la domiciliu.
Aflat intr-un stadiu mai avansat decat cel al unei simple lansari, laboratorul companiei Orange de la San Francisco continua sa descopere adevarate comori in vale. Printre ele, RebelVox, o platforma care permite imbunatatirea calitatii comunicatiilor. Sau Roku, producator de decodoare pentru receptia TV a continuturilor de pe internet. Dar si Lumosity, care dezvolta programe de activitate cerebrala ce ar putea fi integrate in vastul portal "Sanatate si Stare de bine" pe care Orange doreste sa-l lanseze in curand. Cu cei 20 de salariati, firma, care a castigat deja un milion de clienti, nu este afectata de criza. "In acest an, fiecare luna care trece este cea mai buna realizata vreodata de firma", spune Michael Scanlon, cofondator al societatii si detinator al unei diplome in stiinte neurologice la Stanford.

"Fara indoiala, veniturile publicitare au scazut mult, ca peste tot, dar am compensat din plin prin marirea traficului", arata Romain David, care raspunde de dezvoltarea Lumosity pe mobil. "Niciodata n-au existat atatea idei surprinzatoare si avem multe motive de optimism. Pe de-o parte, planul de relansare al lui Obama aloca 7 miliarde de dolari pentru infrastructurile de telecomunicatii; pe de alta parte, pentru ca retelele sunt mult mai eficiente, este mai usor de organizat astazi o activitate decat in timpul crizei din anii 2000", explica Georges Nahon, seful laboratorului Orange de la San Francisco. Pe scurt, ideile si proiectele sunt numeroase, in pofida crizei.

In privinta finantarilor insa situatia este mai tensionata. Perspectivele eliberarii fondurilor sunt mai complicate pentru ca intrarile la Bursa sunt aproape oprite si achizitiile, tot mai rare. Investitiile societatilor cu capital de risc in Vale au scazut cu 40% in primul semestru din 2009, cifra mai mica totusi decat in restul Statelor Unite, unde ele au fost mai mici cu 47%. Intr-un fel, criza a facut fondurile de investitii sa-si concentreze si mai mult eforturile pe Silicon Valley. "Intotdeauna exista bani pentru proiectele bune si niciodata nu exista un moment nepotrivit sa pui pe picioare o afacere", spune Anne Winblad, cofondatoare a Hummer Winblad Venture Partners, unul din primele fonduri care au investit exclusiv in editori de softuri.

"Finantam tot atat de multe proiecte ca inaintea crizei, dar acordam ceva mai putin bani fiecarei afaceri", arata Tim Draper, fondatorul uneia dintre cele mai mari firme specializate in fondurile cu capital de risc din Vale. Cu peste 600 de investitii in lume in sectorul noilor tehnologii, al energiei, ale "tehnologiilor curate", Draper Fischer Jurvetson valoreaza aproape 6 miliarde de dolari si numara printre afacerile sale dinamice si inovatoare Hotmail, Skype, Baidu, Google chinezesc. "Este foarte important ca intreprinzatorul sa aiba un entuziasm de nezdruncinat. Ce motiveaza pasiunea sa nu conteaza. Nu este o garantie pentru bunul mers al proiectului, dar asigura ca el va pune totul in aplicare", spune Tim Draper, citat de cotidianul Le Figaro.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă