Peste 500.000 de doze de vaccin impotriva gripei de tip A/H1N1 vor trebui distruse daca vaccinarea populatiei se mentine la acelasi nivel in Serbia, potrivit cotidianului Blic, citat de postul de radio B92 in pagina electronica, monitorizata de Mediafax.
Potrivit standardelor UE, daca vor ramane foarte multe doze de vaccin neutilizate, acestea vor trebui distruse.
Astfel, se vor pierde nu numai cei 799 de dinari sarbesti (8,2 euro) pentru fiecare vaccin, ci vor fi necesare fonduri suplimentare pentru distrugerea dozelor neutilizate, potrivit Blic. In prezent deseurile medicale sunt transportate in strainatate pentru a fi distruse, ceea ce se va intampla si cu vaccinul. Milan Jovanovici, din cadrul Institutului de sanatate Batut, citat de Blic, a declarat ca majoritatea deseurilor medicale sunt transportate in Austria pentru a fi distruse.
Interesul cetatenilor fata de acest vaccin continua sa scada. Din 855.700 de doze livrate Serbiei, numai 142.025 au fost utilizate.
Oficialii afirma insa ca este prea curand pentru a vorbi despre dozele de vaccinuri care vor ramane neutilizate, imunizarea incheindu-se abia la sfarsitul lui februarie sau inceputul lui martie, cand se asteapta varful celui de-al treilea val al epidemiei.