26.4 C
București
joi, 12 iunie 2025
AcasăGDPRDSP Iaşi: Toate cele 65.000 de vaccinuri antigripale primite în toamnă au...

DSP Iaşi: Toate cele 65.000 de vaccinuri antigripale primite în toamnă au fost consumate

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Iaşi a primit, luni, o adresă prin care era anunţată despre sistarea vaccinării antigripale, însă la Iaşi toate cele 65.000 de vaccinuri antigripale primite în toamna anului trecut au fost consumate, astfel că în prezent nu mai există vaccinuri pe stoc.

Şeful DSP Iaşi, Vasile Cepoi, a declarat pentru corespondentul MEDIAFAX că a primit, luni, o adresă de la Institutul Naţional de Sănătate Publică în care se preciza că vaccinarea antigripală a fost oprită, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Am primit dimineaţă o adresă în care eram informaţi că vaccinarea nu se mai continuă. Motivul este acela că evoluţia bolii este una favorabilă”, a precizat Vasile Cepoi.

Şeful DSP Iaşi a spus că la Iaşi toate cele 65.000 de vaccinuri antigripale primite în toamna anului trecut au fost consumate.

„Noi nu mai avem vaccin antigripal pe stoc. Toate cele 65.000 de vaccinuri au fost consumate. Au avut prioritate la vaccinare copiii, vârstnicii, bolnavii cronici şi personalul medical”, a afirmat Cepoi.

El a adăugat că în ultimele zile nu au mai existat solicitări de vaccinare.

„La Iaşi, cazurile de gripă în ultimele luni au fost puţine, doar vreo două-trei”, a afirmat şeful DSP Iaşi.

Vaccinarea antigripală a fost oprită pentru şapte-zece zile, din cauza unor suspiciuni privind calitatea vaccinului românesc, Ministerul Sănătăţii cerând Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi Institutului Cantacuzino o informare privind acest produs.

Ministrul Sănătăţii, Ritli Ladislau, a cerut de urgenţă, luni, o informare scrisă Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi Institutului Naţional de Cercetare Dezvoltare Cantacuzino cu privire la „conformitatea din punct de vedere al imunogenităţii vaccinului gripal sezonier”.

„În acest context şi având în vedere evoluţia favorabilă a virozelor respiratorii şi gripei din ultimele săptămâni în România s-a convenit sistarea vaccinării antigripale sezoniere pe o perioadă de şapte – zece zile, până la finalizarea tuturor analizelor”, a informat Ministerul Sănătăţii, într-un comunicat de presă remis agenţiei MEDIAFAX.

Ministerul Sănătăţii a precizat că, până în prezent, nu au fost semnalate cazuri care să prezinte probleme de sănătate în urma vaccinării.

În 3 ianuarie, Ministerul Sănătăţii anunţa că şi în 2012 continuă Campania de vaccinare gratuită antigripală, în cadrul căreia au fost imunizate 479.589 de persoane cu risc ridicat de îmbolnăvire.

Cele mai citite

România, alertă de noapte: F-16 au decolat pentru supraveghere, după atacurile cu drone lansate de Rusia lângă graniță

MApN a anunțat că, în cursul zilei de joi, vor fi efectuate investigații suplimentare în zonele în care există suspiciuni de risc Două avioane F-16...

Trenurile Soarelui revin pe șine: 54 de garnituri vor duce turiștii spre litoral, unele călătorii durează aproape 20 de ore

Cel mai lung drum de vacanță pe calea ferată este între Oradea și Mangalia: aproape 1.000 km CFR Călători lansează vineri, 14 iunie, ediția...

Guvernul renunță la reabilitarea Sălii Omnia și aprobă noi despăgubiri pentru exproprieri și autostrăzi

Executivul urmează să aprobe și bugetul de venituri și cheltuieli pentru 2025 al Administrației Naționale „Apele Române”, instituție aflată sub coordonarea Ministerului Mediului Guvernul va...
Ultima oră
Pe aceeași temă