0.6 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăGDPRCum rămâne un medic şomer pe viaţă

Cum rămâne un medic şomer pe viaţă

În România cele mai multe cazuri de malpraxis şi cele mai mari despăgubiri acordate de firmele de asigurări s-au înregistrat în domeniul obstetricii.

 

Medicul Mariana Butnaru de la Iaşi, care a chiuretat o pacientă, deşi aceasta nu era însărcinată, este al treilea doctor din România care pierde definitiv dreptul de liberă practică. Potrivit statisticilor Colegiului Medicilor din România, alţi doi medici au primit această pedeapsă aspră, în ultimii cinci ani. Cel mai cunoscut caz este al doctorului Naum Ciomu, care a secţionat penisul unui pacient în timpul unei operaţii. „Dreptul de liberă practică se retrage pentru fapte foarte grave – pacientul moare sau rămâne cu infirmitate pe viaţă din vina medicului”, a precizat Vasile Astărăstoae, preşe-dintele CMR. În fiecare an la Colegiul Medicilor din Româ-nia sunt înregistrate peste 100 de dosare de malpraxis, dar cei mai mulţi specia-lişti se aleg cu mustrări, aver-tis-mente, voturi de blam şi, rareori, cu retragerea drep-tului de a profesa. „Mulţi dintre cei care greşesc sunt trimişi la cursuri de specializare să mai înveţe meserie. Unii sunt pregătiţi pe medicină de ur-gen-ţă, alţii pe chirurgie, fiecare în funcţie de domeniul în care a dat chix. Sunt cursuri foarte scumpe. Nu este deloc uşor, este o meserie cu mare responsabilitate”, explică Tereza Franciuk, din Comisia de disciplină a CMR.

Obstetrica, unul dintre domeniile-problemă

Unul dintre domeniile în care se greşeşte mult în medicină este chiar obstetrica. Acesta este sectorul în care s-au raportat cele mai multe cazuri de malpraxis şi în care s-au achitat cele mai mari despăgubiri de către firmele de asigurări. „Din dosarele analizate de mine, am văzut că multe erori apar şi din lipsa de organizare din spitale, dar şi pentru că unii medici nu îşi asumă responsabilitatea până la capăt. Dacă ai monitorizat o gravidă nouă luni, e corect să o asişti şi la naştere. E vorba de multe promisiuni neacoperite şi de aici se nasc şi conflictele între medic şi pacient”, crede Tereza Franciuk.

Un alt motiv pentru care numărul erorilor este mare în obstetrică ţine şi de numărul mare de cazuri. „Munceşti mult, gre-şeşti!”, exem-plifică medicul Ioan Stoian, cu o experienţă de peste 20 de ani în naşteri. În plus, susţin obstetricienii, patologia este dublă. „Trebuie să ai grijă şi de mamă, şi de făt, iar dacă aceştia ajung în urgenţă, fără să ai un minimum de date despre ei privind istoricul medical, este mai greu să intervii repede”, explică medicul ginecolog Hadi Rahimian. Cele mai multe cazuri de malpraxis mediatizate până acum au demonstrat că inclusiv atunci când se ajunge într-o situaţie gravă, care se soldează cu o infirmitate sau chiar cu moartea pacientului, dreptul de liberă practică nu se ia pe viaţă, ci pe o perioadă de timp limitată de şase luni sau un an.

Revoltător este cazul doctoriţei Cezara Bucur de la Maternitatea Giu-leşti, care s-a ales cu numai opt luni de suspendare după ce a tratat cu superficialitate cazul unei gravide cu com-pli-caţii severe la naştere.  Este vorba de cazul Nataliei Ionescu, lăsată să sângereze timp de 12 ore pe patul de spital, fără supraveghere.   

Medicul a confundat perforaţia uterină cu sarcina 

Doctoriţa Mariana Butnaru de la maternitatea „Cuza Vodă” din Iaşi  a fost acuzată de vătămare corporală şi neglijenţă în serviciu, după ce a chiuretat o femeie care nu era însărcinată. Incidentul a avut loc în urmă cu patru ani, când la maternitate a venit o tânară care a cerut un consult de specialitate, pentru ca îi întârziase menstruaţia. Pacienta a fost investigată de medic, care a diagnosticat-o cu sarcină în luna a doua, avort în evoluţie şi hemoragie. Tânara a decis să întrerupă sarcina. Ulterior, investigaţiile au arătat că pacienta nu fusese însărcinată şi că diagnosticul fusese greşit.

Cele mai citite

Peste 100000 de votanți din diaspora s-au prezentat la urne până sâmbătă, ora 15.00, la alegerile prezidențiale

Peste 104.000 de alegători s-au prezentat la urne în diaspora, până sâmbătă la ora 15,00, pentru a vota în primul tur al alegerilor prezidenţiale,...

Expert Forum: Îngrijorări majore privind transparența, în lipsa finanțării campaniilor electorale

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) nu a publicat actualizările săptămânale, privind veniturile și cheltuielile candidaților Organizația Expert Forum (EFOR) a atras atenția asupra lipsei de transparență,...

Furtuna Bert a alertat autoritățile din Regatul Unit şi Irlanda

Sosirea furtunii Bert a pus în alertă autorităţile din Regatul Unit şi Irlanda din cauza ploilor abundente, vântului şi căderilor de zăpadă aduse de...
Ultima oră
Pe aceeași temă