4.6 C
București
luni, 2 decembrie 2024
AcasăGDPRColesterolul "rău" nu este chiar atât de rău

Colesterolul „rău” nu este chiar atât de rău

De regulă, se consideră că există colesterolul „bun” (lipoproteine cu densitate mare – HDL) şi colesterolul „rău” (lipoproteine cu densitate mică – LDL), însă recente cercetări apărute în Journal of Gerontology vin să răstoarne viziunea încetăţenită până acum, relatează The Times of India, citat de Agerpres.

De obicei, lipoproteinele cu densitate mică se acumulează în artere, împiedicând fluxul de sânge şi provocând blocaje, ceea ce duce la boli de inimă şi atacuri de cord.

Cu toate acestea, cercetătorul Steve Riechman de la Universitatea A&M din Texas susţine că şi colesterolul „rău” joacă un rol important, de exemplu, prin semnale de alarmă pe care le dă atunci când în organism nu este totul în regulă.

La studiul iniţiat de Riechman au participat colegi ai săi de la universităţile Pittsburgh şi Kent, de la Centrul Johns Hopkins pentru controlul greutăţii şi de la Şcoala de Medicină din Ontario. În cadrul acestei cercetări, experţii au analizat starea de sănătate a 52 de persoane cu vârste cuprinse între 60 şi 69 de ani.

În general, voluntarii participanţi la studiu nu erau persoane cu probleme de sănătate, dar cu un mod de viaţă mai mult sedentar decât activ; aceştia nu făceau exerciţii fizice şi nu se antrenau.

Rezultatele studiului i-au surprins pe experţi. După o perioadă de antrenamente intense, voluntarii cu masa musculară cea mai mare au au avut şi cele mai ridicate niveluri de colesterol „rău”. În concluzie, creşterea masei musculare necesită o anumită cantitate de colesterol. În general, o persoană are nevoie de ambele tipuri de colesterol, iar încercările de a reduce drastic conţinutul de colesterol „rău” din organism ar putea avea consecinţe dezastruoase pentru sănătate şi pot duce chiar la deces, avertizează experţii.

„Ţesuturile noastre au nevoie de lipoproteine cu densitate mică. „Colesterolul bun” curăţă totul după „reparaţiile” efectuate în organism, iar un nivel mare de colesterol „rău” asigură o masă musculară mare. Este adevărat că nu ar trebui să se uite şi faptul că acesta serveşte şi ca semnal de alarmă atunci când nu totul este în ordine în organism”, spune Steve Riechman.

 

Cele mai citite

Analiza majorităților în Parlamentul României după alegerile din 1 decembrie 2024

Rezultatele votului și configurația actuală a mandatelor Conform estimărilor preliminare, distribuția mandatelor în viitorul Parlament al României este următoarea: PartidDeputațiSenatoriTotalPSD8737124AUR642892PNL512475USR411859SOS251136UDMR211031POT22931Minorități17017Total328137475 O majoritate parlamentară necesară pentru formarea unui...

Rareș Bogdan: Să ne ducem iar în braţele PSD înseamnă că nu am învăţat nimic şi că suntem complet cretini

Rareș Bogdan vrea în opoziție, după rezultatul de la alegerile parlamentare Europarlamentarul Rareș Bogdan cere conducerii PNL trecerea în opoziție, pentru cel puțin un an....

Rezultate parțiale: Centralizarea voturilor a trecut de 99%: PSD, AUR, PNL, USR, SOS România, UDMR, POT

Clasamentul în diaspora este AUR, USR, SOS, POT, PNL, PSD După centralizarea a peste 99% dintre procesele verbale, clasamentul pentru intrarea în Parlamentul României arată...
Ultima oră
Pe aceeași temă