„Codul de urgenţă”, un plasture autocolant sub forma unui cod de bare, lansat în două departamente ale Franţei, oferă posibilitatea medicilor de pe ambulanţe să acceseze mult mai repede, cu ajutorul unui telefon inteligent, informaţiile din dosarele medicale ale victimelor, relatează Mediafax.
Putând fi lipit pe casca de motocicletă, sub ceas sau pe spatele telefonului mobil, acest plasture poate să vă salveze viaţa. Denumit „Codul de urgenţă”, noul cod de bare autocolant permite, începând din 16 ianuarie, medicilor de pe ambulanţe din departamentele franceze Sarthe şi Loire-Atlantique să acceseze rapid datele medicale din dosarul pacienţilor care au suferit un accident de automobil.
Medicul de pe ambulanţă poate astfel să scaneze codul de bare de pe plasturele victimei, cu ajutorul unui telefon inteligent, şi să acceseze, printr-un server securizat şi aprobat de ministerul Sănătăţii, dosarul medical al pacientului. Obiectivul principal al echipelor de medici de pe ambulanţă este de a administra de o manieră eficientă orice situaţie de urgenţă, asigurând cu mare rapiditate şi precizie primele îngrijiri medicale.
„Medicul va avea un iPhone, pe care va fi instalată o aplicaţie specială, existentă pentru fiecare ambulanţă a serviciilor de urgenţe din aceste două departamente”, a explicat Franck Di Cosola, coinventator al „Codului de urgenţă”, alături de inginerul Yannick Chaigneau. „Medicii de la Urgenţe nu vor mai fi nevoiţi să scotocească în portofelele victimelor, în cazul în care acestea sunt inconştiente sau imobilizate. Graţie acestui sistem, putem să acordăm un tratament adaptat nevoilor fiecărui pacient”, a adăugat el.
„Ideea unei astfel de invenţii mi-a venit în anul 2000, când am fost contactat de medicii de la Urgenţe, după accidentul grav suferit de un prieten care participa la un maraton”, a precizat Franck Di Cosola. „Medicii au avut nevoie de două ore pentru a-l identifica. Atunci s-a produs declicul: trebuia să creez un dispozitiv care să conţină informaţii medicale preţioase, care vor putea să salveze vieţi”, a adăgat Di Cosola.
Datele medicale, validate de un medic curent şi actualizate cu regularitate, conţin informaţii despre tratamentele urmate de victimă, alergiile de care suferă acea persoană, grupa sangvină, antecedentele medicale, datele de contact ale medicului său curent sau ale persoanelor care pot fi prevenite în caz de urgenţă, dar şi opinia pacientului în ceea ce priveşte donarea de organe. O fotografie şi date antropometrice (sex, înălţime, vârstă, greutate şi culoarea ochilor) completează dosarul medical al pacientului, evitând astfel orice confuzie eventuală între victimă şi o altă persoană.
„Atunci când se intervine şi pacientul se află în şoc septic infecţios, putem să-i injectăm un antibiotic, care va salva viaţa pacientului. Dar, dacă acesta este alergic, riscăm să îl omorâm. Graţie sistemului «Codul de urgenţă», putem să administrăm un tratament personalizat”, a declarat Christophe Savio, directorul serviciilor medicale de urgenţă din departamentul Sarthe.
Pompierii, care intervin adeseori primii, nu vor putea să utilizeze „Codul de urgenţă”, ci un cod alfanumeric (compus din litere şi cifre), aplicat pe acelaşi plasture, sub codul de bare. După ce au diagnosticat victima, pompierii vor putea să contacteze serviciul de ambulanţă şi să transmită acest cod alfanumeric al victimei, care conţine dosarul medical al acesteia. Apoi, la sediul serviciilor de Urgenţe, medicii vor analiza gravitatea stării de sănătate a persoanei rănite şi vor trimite, sau nu, o ambulanţă la locul unde s-a produs accidentul.
Deocamdată, noul dispozitiv, furnizat gratuit echipelor de urgenţe din departamentele Sarthe şi Loire-Atlantique, este disponibil persoanelor particulare pe baza unui abonament de 36 de euro pe an. „Codul de urgenţă se adresează în special motocicliştilor, automobiliştilor, sportivilor, bătrânilor şi salariaţilor care exercită o profesie cu un grad ridicat de risc”, a explicat Franck Di Cosola, al cărui dispozitiv a „sedus” deja peste o mie de persoane din cele două departemente franceze.
Pentru viitoarele 12 luni, creatorul plasturelui mizează pe aproximativ 50.000 de abonaţi şi speră ca invenţia lui să primească avizul favorabil pentru a putea fi utilizată pe întreg teritoriul francez.