22.2 C
București
duminică, 6 octombrie 2024
AcasăGDPRCând va intra în vigoare noua listă de medicamente compensate

Când va intra în vigoare noua listă de medicamente compensate

Noua listă a medicamentelor compensate trebuie adoptată până la 31 decembrie, astfel încât să poată deveni operaţională la începutul anului viitor, a declarat, miercuri, ministrul Eugen Nicolăescu, după ce tot el a dat anterior, ca posibile termene de intrare în vigoare, 1 iulie şi 1 august 2013, transmite Mediafax.

„Au existat mai multe termene legate de acest document (lista de medicamente compensate şi gratuite – n.r.), dar de fiecare dată a existat şi menţiunea că aşteptăm avizul comisiilor de specialitate”, a explicat ministrul Sănătăţii, potrivit căruia, în prezent, nu există toate punctele de vedere ale comisiilor ce avizează introducerea de molecule pe listă.

Eugen Nicolăescu a precizat că Ministerul Sănătăţii a înregistrat, în iunie, 167 dosare pentru noua listă a medicamentelor compensate, dintre care 141 sunt pentruintroducerea de medicamente noi, iar 26, pentru indicaţii terapeutice noi.

Potrivit ministrului, din totalul medicamentelor pentru care au fost depuse dosare, 16% sunt pentru cancer, 10% – pentru diabet, 8% – pentru hipertensiune arterială, 5% – pentru anemii, 4% – pentru leucemii, 2% – pentru boli psihice, iar restul vizează alte suferinţe.

„Vreau să fac precizarea că ultima modificare a listei s-a făcut în 2008, iar în 2009 ar fi trebuit să fie elaborate protocoalele care să însoţească această nouă listă, dar acest lucru nu s-a întâmplat, motiv pentru care astăzi avem aproape patru miliarde de lei arierate. În acest interval, nefăcându-se niciun control, iată de ce CNAS a anunţat că va înfiinţa o direcţie specială de control antifraudă”, a mai spus Nicolăescu.

Citeşte şi O nouă listă de medicamente compensate, de la 1 ianuarie 2014

În 30 mai, Eugen Nicolăescu anunţa că noua listă de medicamente compensate ar putea intra în vigoare la 1 august şi că aceasta este într-o „fază avansată” de lucru.

„Suntem într-o fază avansată cu noua listă de medicamente compensate. Sperăm ca, până la 15 iunie, aceasta să fie gata, iar după aceea, timp de o lună, să fie «cernută» de către specialişti. Comisia de specialitate va avea o lună posibilitatea de a «cerne» medicamentele de pe noile liste”, a precizat atunci ministrul Sănătăţii.

Nicolăescu a mai spus că cel mai fezabil termen pentru intrarea în vigoare a noii liste este 1 august. „Poate cel mai fezabil termen este 1 august”, a spus el.

La jumătatea lunii aprilie, ministrul Sănătăţii declara, în emisiunea „După 20 de ani” difuzată de Pro TV, că noua listă de medicamente compensate ar putea intra în vigoare din 1 iulie, iar protocoalele terapeutice, prin care medicii vor fi îndrumaţi să recomande generice, până la sfârşitul lui 2013.

„Am făcut comisii noi de specialitate care vor face analiza intrării de molecule noi, întrucât lista nu a mai fost modificată din 2008. Am făcut o altă comisie, deasupra, formată din cei mai recunoscuţi profesori şi doctori din România, care va face un «filtru» pe această listă. (…) Toate acestea, până în 30 iunie. Noua listă va intra în vigoare din 1 iulie”, a spus Nicolăescu.

Aceleaşi comisii vor revizui protocoalele terapeutice, pentru ca, pe baza lor, anumite medicamente să fie folosite „la nivel de generice”, a adăugat el.

Cele mai citite

Amenzile pentru lipsa rovinietei nu vor mai fi aplicate imediat

Șoferii vor avea la dispoziție 24 de ore pentru a achita taxa, fără a mai fi penalizați automat Sistemul va fi similar cu cel care...

Studentă cazată în regie, mușcată de ploșnițe. A ajuns la spital

Octavian Berceanu, fostul șef al Gărzii Naționale de Mediu, a publicat imagini pe contul său de Facebook cu o studentă cazată la un cămin...

Sarea recristalizată din România care provine dintr-un zăcământ vechi de 2 milioane de lei

Sarea recristalizată vândută de compania de stat Salrom provine dinte-un depozit vechi de 2 milioane de ani, a transmis Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului: „Știați...
Ultima oră
Pe aceeași temă