România alocă pentru sănătate 3% din PIB, adică 5 miliarde euro pe an, în condiţiile în care media din ţările vest-europene este de 7,4%. Banii sunt puţini dacă facem comparaţie cu sumele alocate de alte state, dar chiar şi în aceste condiţii risipa din sistemul românesc este enormă. Rapoartele de control făcute în sistem arată că 20% din pierderi au loc din cauza fraudelor şi corupţiei, 17% din cauza ineficienţei administrative, 40% din cauza serviciilor medicale prescrise inutil.
Sunt câteva mecanisme clare prin care dispar bani din sistemul sanitar românesc, o parte din ele fiind remarcate şi de foştii miniştri ai Sănătăţii. Cei mai mulţi miniştri au eşuat însă în aceste încercări, şi-au văzut în final de propriile interese, iar sistemul sanitar trece astăzi prin cel mai mare impas în care s-a aflat vreodată. Iată care ar fi principalele canale prin care
s-au pierdut banii Sănătăţii.
1 Achiziţii frauduloase de aparatură medicală
Scandalurile legate de achiziţiile supraevaluate sau inutile de aparatură medicală nu au ocolit mandatul aproape nici unui ministru al Sănătăţii. Spre exemplu, între 1997 şi 1999, au fost aduse din import, cu un credit guvernamental de 500 milioane dolari, sterilizatoare moderne care apoi au rămas nefolosite în subsolurile spitalelor. Oficialii s-au scuzat că nu s-au găsit nici spaţii pentru a le instala şi nici bani pentru a le întreţine.
Astfel de achiziţii au continuat şi după anul 2000, când spre exemplu Institutul de Boli Cardiovasculare din Timişoara a dat un milion de euro pe un aparat de radiologie pe care apoi nu l-a mai utilizat. La fel s-a întâmplat şi la Braşov, Sibiu, Bistriţa, unde au fost cumpărate aparate de laborator, dar apoi nu s-au găsit bani de service şi consumabile.
Alte aparate care s-au cumpărat inutil, dar cu sprijinul Ministerului Sănătăţii, au fost cele pentru depistarea osteoporozei – aparatele Dexa. „Au fost achiziţii inutile, deoarece diag-nosticul de osteoporoză se poate pune şi în alt mod, iar testele erau decontate tot de casa de sănătate, pe banii noştri, ai asiguraţilor”, aminteşte Dan Pereţianu, preşedintele Camerei Federative a Medicilor.
Cazul cel mai cunoscut este cel al medicului Şerban Brădiş-teanu, care profesează în prezent la Spitalul Floreasca din Bucureşti. Acesta a cumpărat aparatură medicală în valoare de 9 milioane euro pentru reţeaua sanitară a penitenciarelor şi a favorizat la licitaţii două firme, una elveţiană, alta austriacă. Anchetatorii au descoperit că Brădişteanu, în calitate de şef al comisiei de licitaţii, a primit în schimb aproape 4 milioane de euro. Brădişteanu a fost achitat, iar banii nu au fost confiscaţi deoarece faptele acestuia s-au prescris.
Din cauza achiziţiilor frauduloase, nu doar de aparatură, ci şi de materiale sanitare, medicamente, alimente, spitalele ajunseseră în 2005 la datorii de 200 milioane euro. Pe atunci ministru era Mircea Cinteză, acum deputat PDL.
„Se luau materiale ieftine, de calitate proastă, iar la licitaţii preţurile produselor erau exagerate. A fost o nebunie, iar spitalele acumulaseră datorii fabuloase”, îşi aminteşte fostul ministru. Succesorul său, Eugen Nicolaescu (PNL), a crezut că va mai diminua acest fenomen dacă va pune în fruntea spitalelor manageri de profesie economişti, în loc de medici. Şi aceste numiri însă s-au făcut pe criterii politice, iar lucrurile au rămas neschimbate.
2 Prescrieri exagerate de medicamente originale
Un alt aspect important este faptul că în România aproape 70% din medicamentele prescrise sunt scumpe (de mărci cunoscute, „branduri”) şi doar 30% medicamente generice (copii ale originalelor, ce conţin aceeaşi substanţă activă, dar alt tip de excipienţi). În ţările civilizate (Olanda, Marea Britanie) situaţia este exact invers. Fostul ministru al Sănătăţii Ionel Blănculescu, care a cerut un raport de audit asupra sistemului în perioada 2003-2004, arată cum s-a ajuns aici. Blănculescu estimează că sistemul medical românesc pierde aproape 500 milioane euro din cauza consumului excesiv de medicamente de firmă. „Companiile farmaceutice care activează în piaţă fac legea. O fac de ani buni cu ajutorul oamenilor din sistem, respectiv cu şefii celor 50 de comisii din Ministerul Sănătăţii, care stabilesc ce medicamente intră pe listele de compensate şi gratuite. Aşa se explică şi cum giganţii farmaceutici reuşesc să ajungă la cifre de afaceri ce depăşesc 45 miliarde dolari pe an”, a spus Blănculescu. Acesta îşi aduce aminte că pe vremea când era ministru îi veneau la aprobat o mulţime de delegaţii pentru şefii de comisii, care erau trimişi de firmele de medicamente în excursii exotice.
Problema utilizării în exces a medicamentelor originale o aduc în discuţie şi foştii miniştri ai Sănătăţii Daniela Bartoş şi Ovidiu Brânzan. Ambii spun că pentru a stopa acest fenomen au decis să înlocuiască licitaţiile electronice făcute de fiecare spital în parte cu licitaţii naţionale. „Este mai bine să cumperi cantităţi mari de medicamente la nivel naţional. La volume mari poţi să faci reduceri şi să obţii un preţ bun. În felul acesta nu mai ciupeşte fiecare director medical câte un pic”, spune Daniela Bartoş, fost ministru al Sănătăţii între 2000 şi 2004.
3 „Mafia” din programele naţionale de sănătate
Aceste programe destinate pacienţilor cu boli cronice (cancer, diabet, tuberculoză, HIV-SIDA, transplant) sau boli rare (hemofilie, talasemie) sunt finanţate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi sunt bugetate cu zeci de milioane de euro anual. Deşi se învârt sume mari de bani prin intermediul acestor programe, oficialii CNAS au întârziat informatizarea lor şi nu se ştie nici până la ora actuală câţi bolnavi de cancer, diabet, tuberculoză există cu exactitate în România. „În 2003 am găsit mari nereguli la programul de HIV-SIDA la Constanţa. Erau trei evidenţe de pacienţi – una la casa judeţeană de sănătate, alta la direcţia de sănătate publică şi alta la spitalul judeţean. Făceau comenzi pentru 1.400 de bolnavi, în ţară intrau doar 400-600 de cutii cu medicamente. Erau mai multe evidenţe, astfel încât să poată fi mai uşor acoperită frauda. Am găsit o mafie foarte puternică la programele naţionale de sănătate”, susţine Blănculescu.
O lovitură dată programului naţional de diabet a avut loc în 2009, când 9.000 de reţete pentru diabetici au fost scrise în fals de medicii din „Reţeaua Insulina”. Celebru a ajuns cazul diabetologului Tiberiu Mogoş, care a scris 600 de reţete pentru o singură pacientă, prejudiciind statul cu 2,1 milioane lei.
O perioadă, achiziţiile pentru astfel de programe s-au făcut centralizat, însă acum fiecare manager de spital decide de unde cumpără şi în ce cantitate. Nu întâmplător consumul de medicamente prin aceste programe a crescut: în 2009 cu peste 19% faţă de 2008, în 2010 cu 26% faţă de 2009. În acest an, Ministerul Sănătăţii (MS) a decis să scadă cu 15% preţul de decontare al medicamentelor din programele naţionale, ceea ce ar urma să aducă sistemului o economie de cel puţin 66 milioane euro. Cu aceste medicamente din programele naţionale se cheltuie mai bine de 65% din bugetul total alocat medicamentelor.
4 Externalizarea nejustificată de servicii medicale
Prin externalizarea unor servicii – de spălătorie, de pază, de bucătărie şi chiar a unor servicii medicale (analize de sânge, RMN-uri, CT-uri) – spitalele urmau să facă economii substan-ţiale. Sub masca externalizării, unităţile sanitare şi-au crescut însă costurile şi au ajuns să cheltuiască pe aceste servicii mai mult decât pe medicamente şi materiale sanitare. În Spitalul Universitar, de exemplu, hrana bolnavilor nu mai este gătită intern, ci încredinţată unei firme de catering.
„Nu e profitabil, dar ce putem face dacă bucătăria noastră nu e încă renovată?!”, spune Cătălin Cârstoiu, managerul Spitalului Universitar. Nici externalizarea serviciilor de pază către firma Lidco nu i-a adus economii, dar managerul spune că nu are încotro.
„Era nevoie să lucrăm cu o firmă de securitate. Medicii de la camera de gardă erau agresaţi şi în plus se fura din saloane, de pe secţii, din şantier”, spune el. Un serviciu pe care a decis să nu îl externalizeze a fost cel de imagistică. „Nu sunt fan al externalizării acestor servicii pentru că ajungi la mâna firmelor. Alte spitale mari din Bucureşti au externalizat şi serviciile de imagistică şi le-au încredinţat unor laboratoare private. Este cazul Institutului Fundeni, Institutului Oncologic Alexandru Trestioreanu, Spitalului Bagdasar Arseni, Spitalului de Psihiatrie Alexandru Obregia, Institutului de Boli Cerebrovasculare Vlad Voiculescu, Spitalului de Nefrologie Carol Davila.
Fostul ministru Ionel Blănculescu a ridicat, de asemenea, problema achiziţiilor de reactivi. „Este foarte important ca astfel de achiziţii să se facă la nivel naţional. Altfel, spitalele cumpără reactivi ieftini, cărora distribuitorii le umflă preţurile”, susţine Blănculescu.
5 Costuri mari pentru reabilitări şi construcţii de spitale
Pentru reabilitarea unor spitale s-a ajuns la situaţii paradoxale în care s-a cheltuit pentru renovarea unor corpuri de clădiri cât pentru construcţia unui spital nou.
Este cazul Spitalului Judeţean de la Baia Mare, care a beneficiat de fonduri de 20 milioane euro pentru reabilitare.
„Cu aproape aceeaşi sumă investitori privaţi au ridicat un spital nou la Oradea”, atrage atenţia Eduard Dobre, directorul executiv al Patronatului Furnizorilor de Servicii Medicale Paraclinice. Un alt exemplu ar fi cel legat de reabilitarea Spitalului Colţea din Bucureşti. A fost nevoie de 11 ani şi 63 milioane de euro pentru ca aceasta să capete o faţă nouă.
Nu în ultimul rând ar fi de amintit proiectul celor opt spitale regionale, pe care Eugen Nicolăescu dorea să le construiască. „S-au cheltuit 10 milioane de euro pe studii de fezabilitate şi n-am văzut nici un spital în picioare”, aminteşte Dan Pere-ţianu, preşedintele CamereiFederative a Medicilor.
Măsuri care ar îmbunătăţi situaţia din sănătate
– management privat pentru spitale
– fixarea pachetului minim de servicii medicale decontat de CNAS şi stabilirea unor costuri pentru fiecare boală
– introducerea asigurărilor private şi elimina-rea monopolului CNAS
– liste transparente de medicamente gratuite şi compensate
– un control serios al programelor naţionale de sănătate
– inversarea raportului de prescripţii: mai multe generice, mai puţine originale
– finanţarea spitalelor în funcţie de performanţă
– informatizarea corectă a sistemului sanitar
Expertiză „Sistemul, în toată splendoarea lui”
În 2004, Ovidiu Brânzan refuza un grant de 400.000 de dolari pentru investigarea corupţiei din sistemul medical românesc. Fostul ministru a spus apoi că, de fapt, ambasadorul Michael Guest a fost supărat că firmele americane de medicamente nu au fost promovate la licitaţiile din acea vreme. „Corupţia din Sănătate este la nivel foarte
înalt, avem de-a face cu o mafie, iar cu fenomenul acesta nu poate să lupte un ministru, oricâtă voinţă ar avea, ci toţi reprezentanţii statu–
lui”, este de părere Ionel Blăncules-cu, fost ministru al Sănătăţii. Acesta propune pentru reformarea sistemului un audit extern. „Am vedea sistemul în toată splendoarea lui”, crede fostul demnitar.
Corupţie Preşedintele ANM, trimis în judecată pentru mită
Preşedintele Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale, Daniel Boda, a fost deferit justiţiei pentru că ar fi primit mită 5.000 de euro. În schimbul banilor, Boda ar fi restituit autorizaţia de funcţionare a unei societăţi de distribuţie medicamente. Alături de Boda, care este fiul analistului politic Iosif Boda, în acest dosar au mai fost trimise în judecată alte trei persoane. Potrivit declaraţiei de avere, Boda are un apartament şi două case în Bucureşti, o casă de vacanţă la Bran, un spaţiu comercial la Braşov şi conturi echivalând cu aproximativ 140.000 de euro.
