16.6 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăEconomie350 milioane de euro deblocate pentru spitale de către Ministerul Fondurilor Europene

350 milioane de euro deblocate pentru spitale de către Ministerul Fondurilor Europene

„La începutul crizei sanitare am promis data de 15 mai și ne-am ținut de cuvânt! Apreciez efortul comun al echipelor implicate din Ministerul Fondurilor Europene, al Sănătății și al spitalelor ce au nevoie de această gură de oxigen pe care o reprezintă banii europeni cheltuiți eficient în folosul pacienților. Faptul că am lansat la data asumată, 15 mai, un apel atât de important, este un pas spre normalitate în plină criză”, a declarat ministrul Marcel Boloș la lansarea apelului „Consolidarea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19” deschis de Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020 (POIM). „Pacienții români nu țin cont de birocrație, de programul redus de lucru al funcționarilor, de consultările maraton cu zeci de spitale sau de mecanismele interinstituționale create ad hoc. Pacienții se luptă pentru viața lor și faptul că am reușit să ne mobilizăm cu toții este îmbucurător pentru construcția viitorului Program Operațional de Sănătate finanțat cu 4,5 miliarde de dolari, pe care România îl pregătește pentru 2021-2027”.

Proiectele de tip A cu valoare maximă de 10 milioane de euro se adresează unităților publice sanitare și de suport pentru pacienții testați pozitiv sau suspecți cu virusul SARS-CoV-2, precum și celor aferente sistemului național de apărare, ordine publică și securitate națională. Proiectele au în vedere finanțarea echipamentelor medicale necesare în tratamentul pacienților.

Proiectele de tip B cu valoare maximă 15 milioane de euro au ca partener eligibil IGSU, inclusiv în parteneriat cu Ministerul Apărării Naționale. Aceste inițiative sunt destinate spitalelor modulare și secțiilor de terapie intensivă mobilă.

Proiectele de tip C a căror valoare maximă nu poate depăși 3 milioane de euro au ca solicitanți eligibili autoritățile publice locale în parteneriat cu furnizorii publici de servicii de asistență socială din județ pentru categoriile vulnerabile. Proiectele din această categorie sunt destinate protecției personalului implicat în lupta cu pandemia, suplimentar stimulentelor financiare de câte 2.500 lei deja acordate personalului medical și auxiliar.

Proiectele pot fi depuse în sistemul informatic MySMIS 2014 până la data de 30 septembrie, având sprijinul tehnic al echipei de suport alocate de Ministerul Fondurilor Europene, pentru a accelera procesul de aplicare la resursele financiare europene în cazul spitalelor care nu sunt familiarizate cu sistemul.

Mai multe detalii despre ghidul lansat, aici.

Cele mai citite

Dotează eficient și igienic spațiile sanitare ale afacerii tale!

Atunci când gestionezi o afacere este important să acorzi o atenție deosebită și spațiilor sanitare. Acestea nu trebuie să fie doar curate, ci și...

Rusia ar putea ataca Polonia dacă NATO ar aduce acolo arme nucleare

Rusia amenință că va ataca o țară membră a Alianței Atlanticului de Nord (NATO). Vice-ministrul rus de Externe a spus că acest lucru se...

Marcel Ciolacu vrea să-i recompenseze pe elevii români care au performat la Concursul Internaţional “National Space Society – NASA Space Settlement Contest”

Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat pe elevii români premiaţi la Concursul Internaţional "National Space Society - NASA Space Settlement Contest", el afirmând că aceştia...
Ultima oră
Pe aceeași temă