Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Un vin din Vrancea a luat titlul mondial

Crama Gîrboiu are tot ce-şi doreşte un campion mondial. Un eonolog de Oscar, o vie nobilă pe 40 de ha. Şi acum Medalia de aur la Competiţia Mondială de la Bruxelles pentru vinul Sauvignon Blanc Rezerva Familiei 2009.

Share

Marius Ghilezan 0 comentarii

Actualizat: 12.09.2020 - 22:36

Cea mai importantă distincţie care se oferă în cadrul competiției mondiale a ajuns în Vrancea și încununează astfel munca de ani de zile și pasiunea pentru vinuri a familiei Gârboiu. Crama vrânceană a mai obținut o medalie de aur pentru Bacanta Sauvignon Blanc 2018 și încă o medalie de argint pentru vinul roșu Constantin Premium Red Blend 2016, din podgoria Cotești. 

Natura SRL (Domeniile Panciu) a primit 3 medalii de argint pentru două vinuri roșii (Fetească Neagră 2017, Cabernet Sauvignon Grand Riserva 2016) și un vin spumant (Blanc de Blancs 2015). La fel şi SC Vincon Vrancea SA, care a obținut 2 medalii de argint pentru două vinuri din colecția Beciul Domnesc Grand Reserve. 

Vinurile din Vrancea au concurat împreună cu 8.500 de vinuri din 46 de țări, care au fost înscrise anul acesta la competiția care a avut loc la Brno, Cehia, între 4 și 6 septembrie.

”Sunt bucuros că mi-am adus și eu aportul la acest succes remarcabil, alături de echipa mea de la Consiliul Județean Vrancea, pentru că an de an am susținut și promovat viticultura din Vrancea și iată că roadele se văd!”, a declarat Marian Oprișan, președintele Consiliului Județean Vrancea. 

Anul acesta, cele trei crame câștigătoare și-au înscris probele de vin la Concursul Mondial de Vinuri Bruxelles cu sprijinul CJ Vrancea, care a suportat cheltuielile pentru înscrierea la concurs și transmiterea probelor de vin, ca urmare a câștigării Concursului Național de Vinuri Bachus 2019.  

Fondatorul Constantin Girboiu a achiziţionat de la moştenitorul Familiei Zamfirescu fosta Ferma 16 care aparţinea de IAS Cotesti. A înnobilat via şi a creat un spaţiu de producţie.

Comentarii